luni, 31 ianuarie 2011

Favoritele lunii ianuarie

Vroiam mai demult să am şi eu postări intitulate Favoritele lunii X, mi-au plăcut de prima dată de când le-am văzut la alte bloggeriţe. M-am cam codit eu până acum, că nu mergea să încep cu luna noiembrie sau decembrie (sau oricare altă lună, oricum ideea era că încercam să găsesc o scuză), dar acum nu mai am loc de întors, aşa că inaugurez şi eu cu mult fast aceast rubrică.


1. Trusă de farduri H&M: 





Pozele sunt luate de pe net, la ora asta n-am nici cea mai mică şansă să îmi iasă nişte poze măcar acceptabile. Iniţial am luat o trusă identică prietenei mele, ca parte a cadoului de ziua ei. N-a fost mult, 5,95 euro, și a fost luată evident, de la H&M, faimosul brand de haine and co. Buuun. Mi-au plăcut culorile foarte mult, dar nu eram prea încrezătoare în calitatea fardurilor pentru că, până la urmă, H&M e brand de haine şi nu de cosmetice. Prietena mea a fost însă extrem de încântată de trusă, a lăudat-o cu un argument suprem, acela că îi ţin fardurile din ea, chiar dacă de obicei are probleme cu rezistenţa lor. Tot eram un pic sceptică, mă bucuram pentru ea, dar mă ţineam băţoasă că nu mai am nevoie de încă o trusă pentru că aveam deja 3 (88-ul, s104 de la Nyx şi încă una, un no-name despre care o să citiţi în curând). Şi aici vine partea amuzantă: când m-am decis într-un final să o cumpăr, normal că nu mai era de găsit. Am suferit în tăcere vreo lună şi ceva, eram convinsă că o s-o aducă înainte de Crăciun, dar n-a fost aşa. De fapt şi de drept am găsit-o abia în ianuarie. Nu îmi pare deloc rău ca am aşteptat atâta, o folosesc aproape zilnic, culorile sunt pigmentate şi frumoase şi, într-adevăr, rezistente chiar şi fără primer, deşi mie îmi place să îl folosesc ca să le fac mai vibrante.

2. Loţiunea micelară Ivatherm

Mai nou o folosesc seară de seară la demachiat, deşi înainte mi-era un pic lene, pentru că demachiatul cu loţiune necesită un pic mai mult timp decât demachiatul la care recurg eu în mod obişnuit, cel cu gel demachiant şi apă. Mai mult, mi se pare că face minuni pentru tenul meu, în sensul că scoate la lumină toţi monstruleţii mai mari sau mai mici care fuseseră timizi până acum. De n-ar avea gustul ăla amar ar fi şi mai bine (da, am talentul extraordinar de a o gusta, nu ştiu cum fac de îmi ajunge şi pe buze şi din nefericire, prietenul meu e şi el victimă a amărelii dacă mă pupă după ce mă demachiez, şi asta se întâmplă cam des).

3. Bioten cremă exfoliantă cu miere şi sâmburi de caisă

 
Am revenit la acest produs după o pauză mai mare, în care am mai călcat strâmb şi cu alte produse, care nu au funcţionat la fel (îmi pare rău, Bioten dragă, promit că nu mai fac până data viitoare). Oricum, îmi place la acest scrub textura destul de light şi particulele exfoliante destul de puţin agresive, astfel că pot folosi produsul chiar şi o dată la două zile, nu doar săptămânal. Sunt la al doilea tub, primul a făcut parte dintr-un Project Pan, mă cam plictisisem de el şi vroiam să se termine cât mai repede, dar când m-a lovit o mică alergie alimentară (care s-a manifestat prin mici bubite pe frunte), tot scrubul Bioten m-a scos din necaz, chiar dacă nu din prima şi nu cu efecte spectaculoase la prima vedere.


4. Demachiant cremă pentru ten uscat de la Estee Lauder

 
Am primit de Crăciun varianta full size a acestui demachiant (mulţumesc, Andreea!) și, la mărimea pe care o are (125 de ml) dar mai ales datorită texturii, cred că o să mă țină cel puțin un an, chiar dacă îl folosesc zilnic. Este atât de concentrat încât nu îmi trebuie decât un firișor de aproximativ 1,5 cm pentru a demachia întreaga față, cu tot cu rimel. În unele seri am pur și simplu chef de ceva mai rapid decât demachierea cu loțiune micelară, așa că rezolv treaba în 2 timpi și 3 mișcări cu acest demachiant. Nu e loc de comparație între demachiantul cremă și loțiunea micelară, fiecare are rolul său, însă marele plus la acest produs e că nu are amăreala de care vă povesteam că mă deranjează la Ivatherm (bine, recunosc, aici sunt și eu mimoză, din cauza rinitei alergice sunt mai sensibilă). Pentru mai multe informații despre acest demachiant, click aici, unde găsiți un review complet.

5. Pensula pentru fard de ochi de la H&M

Să ne lămurim: eu sunt fan pur și dur al pensulelor. Pentru mine, pensulele (mai ales cele pentru fard) sunt echivalentul pasiunii microbiste. Sau oricărei pasiuni vreți voi. La ultima numărătoare, aveam aproximativ 60 de pensule (nu numai de ochi, că nu sunt chiar așa dusă), despre care vă voi mai povesti în curând. Am și pensule Elf, dar și EcoTools, și totuși când îmi aleg pensulele pentru un anumit machiaj și cea de la H&M îmi pică în mâini, am parcă spor mai mult la pictat. Nu a fost deloc scumpă, 3 euro am dat pe ea, un pic mai mult decât o pensulă Elf. Ce îmi place extrem de mult la ea este faptul că e foarte pufoasă, fluffy în termeni pensulistici, și mi se pare că pot așeza fardul pe pleoapă mult mai bine dacă o folosesc. De asemenea, îmi place mult și designul ei elegant (seamănă un pic cu pensulele Mac pe care le-am văzut live, dar care nu m-au dat deloc pe spate) și faptul că e destul de solidă. N-am avut nicio problemă cu ea, nu a năpârlit și nici nu i s-a desprins mânerul.

Voi ce produse favorite aveți pentru luna ianuarie? Ați încercat ceva nou și care v-a plăcut? Aveți favorite noi? Sau mai vechi?

7 comentarii:

  1. Buna!
    Pensulele mele preferate sunt cele de la Sigma.
    Mi-am comandat de curand de pe un site...pensulesigma.blogspot.com... Au venit repede si acum nu ma mai despart de ele :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce draguta e trusa H&M!:X Am si eu un gloss de la ei si il ador.

    RăspundețiȘtergere
  3. Salutari! Chiar e deosebita trusa, mi-ar place mult sa am una asemanatoare, paleta de culori e f. atractiva, deocamdata astept zile mai bune ))!

    RăspundețiȘtergere
  4. wow!nu stiam ca ce de la H&M au scos pe piata cosmetice! totusi, de unde ai luat-o?
    pupici

    RăspundețiȘtergere
  5. Katia, am luat-o din Irlanda. Am stat cateva luni acolo. Poate o gasesti pe net sau pe site-ul lor. Sau si mai bine, daca stii pe cineva plecat, il poti ruga.

    RăspundețiȘtergere
  6. Buna.
    Imi place mult trusa,insa urmatoarea pe lista mea e palleta de 120 de culori fraulein.
    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
  7. si mie imi place crema exfolianta bioten :X:X:X
    te astept si pe la me..:*:*:*:*:

    RăspundețiȘtergere