luni, 22 noiembrie 2010

Tag: My Make-up Story

Mai nou mă manifest şi pe blog la fel ca în viaţa reală: îmi place mai mult să stau şi să ascult decât să spun ceva. Bineînţeles, tăcerea mea e şi rezultatul lipsei de timp, de energie şi de inspiraţie, care mă vizitează pe rând. Dar, ca să îmi continui ideea, de urmărit vă urmăresc pe toate, lista mea de must read se lungeşte dacă nu în fiecare zi măcar tot la două zile, însă de scris n-am mai scris de nu mai ştiu când. Şi nu îmi place. Daaar, voi abuza de funcţia de programare a postărilor, mai ales că am o grămadă de idei pentru review-uri. Pentră că da, mi-am făcut blogul ca să ajut, ca să informez, asta ca să îi răspund lui Joice la ce a scris aici, lucruri pentru care îi dau dreptate.

Deci eram la curent cu tag-ul My make-up story, chiar mi-a plăcut din prima şi vroiam să-l fac şi eu, de la mine putere, dacă nu m-a băgat nimeni în seamă şi nu m-a tag-uit. Se pare că m-am înşelat însă pentru că am primit tag-ul de la Mya Beauty, un blog pe care nu îl ştiam până acum dar pe care îl voi citi din scoarţă în scoarţă. M-a emoţionat un pic tag-ul, simpla intenţie contează de cele mai multe ori şi probabil că Mya îmi urmăreşte blogul de ceva timp, astfel că ar fi nepoliticos din partea mea să nu onorez tag-ul. Să începem:

1. Ce vârstă aveai când ai început să te machiezi?

Până prin clasa a 8-a nu cred că am pus pe faţă mai mult decât balsam de buze şi eventual corector, mai ales că n-am fost scutită de problemele cauzate de acnee. Chiar am o amintire foarte funny cu o colegă nu tocmai drăguţă care a confundat corectorul sub formă de stick cu rujul şi l-a aplicat cu încredere, bineînţeles, fără să ceară voie. L-a luat pur şi simplu de pe bancă şi repede repede s-a dat cu el pe buze. Şi-a primit singură pedeapsa...
Oricum, prin liceu am avansat şi am început să folosesc într-o primă fază rimel şi corector şi apoi şi fond de ten. Treptat treptat am trecut şi la farduri de ochi, creioane, pudre şi de atunci nu m-am mai oprit nici acum, când sunt un mic make up obsessed. N-am fost în niciun fel precoce în ceea ce priveşte machiajul, dar mă consolez cu gândul că ăsta nu e singurul lucru pe care l-am făcut exact când a trebuit.

2. Cum ai devenit pasionată de make-up?

Încet, dar sigur. Sunt omul pasiunilor de durată, de orice natură ar fi ele, aşa că relaţia mea cu machiajul este una solidă. Totuşi, mă gândesc uneori că nu sunt atât de bună pe cât aş putea să fiu, sunt mereu perfecţionistă şi mereu e loc de mai bine. Mai ales când văd că sunt fete mai tinere şi care se mişcă mult mai bine. Asta mă face să mă ambiţionez să devin şi eu mai bună. Invidia nu are loc în vocabularul meu, doar admiraţia pentru ceea ce fac ele şi pentru faptul că reprezintă un model de la care am mereu de învăţat. Dar ca să răspund la întrebare, le-am făcut pe toate: am frecventat forumuri, am admirat operele altor fete, am stat pe youtube, am încercat pe propria persoană, am stat şi am meditat, m-am informat, mi-am făcut blog. Şi tot simt uneori că pot face mai mult. Dar atâta timp cât mă străduiesc, nu pot decât să avansez, nu-i aşa? Oricum, machiajul e ceva la care nu voi renunţa probabil niciodată.

3. Care sunt câteva din firmele tale preferate?

Dacă aş zice că am firme preferate, ar însemna să nu fiu chiar sinceră. Îmi plac până la obsesie anumite produse de la anumite firme, dar nu cred că pot spune că am o firmă preferată atâta timp cât sunt conştientă că nu cunosc toate gamele şi toate produsele. Dar există totuşi firme care îmi atrag atenţia oricând şi la orice oră: Maybelline, la partea cu fonduri de ten şi rimel, Max Factor, din principiu, Seventeen, pentru fardurile minunate, Bourjois, Nyx, la fel, din principiu. Mai nou, se adaugă la listă 17, firmă ce aparţine de Boots, No.7, Collection 2000, Models Own, Barry M, Essence, Catrice and so on. Nu am pic de stofă de snob astfel că Mac, Dior, Estee Lauder, Channel sau alte asemenea nu îmi provoacă decât tresăriri de scurtă durată şi extreeem de rar obsesii, datorate în principiu unei culori, cel mai adesea de fard, sau unei texturi. Ar însemna să fiu ipocrită dacă aş afirma că nu mi le-aş cumpăra dacă mi le-aş permite on a daily basis, însă sunt de părere că nu îţi trebuie neapărat produse high-end pentru a arăta de la rezonabil în sus.

4. Ce înseamnă make-up-ul pentru tine?

Micul meu secret care mă face să mă simt mai sigură pe mine, care îmi poate ridica moralul şi schimba starea de spirit şi care îmi permite să mă uit cu încredere în orice oglindă pe care o întâlnesc. Sau, şi mai bine, să mă uit în oglindă la modul admirativ, să îmi placă ceea ce văd. 
În acelaşi timp, privesc make-up-ul şi ca pe o pasiune de durată, ca un hobby care îmi permite să devin mai bună, o preocupare care mă relaxează şi nu mă lasă să cad în rutină şi în plictiseală. În plus, cine poate rămâne rece la curcubeul de culori şi la multitudinea de tehnici, idei, procedee? 

Bineînţeles, make-up-ul este şi o artă. Citeam undeva că machiajul este singurul tip de artă pe care îl porţi pe faţă şi pe care îl poţi şterge seara sau dacă nu a ieşit bine. Undă verde pentru experimentele menite să ne ajute să ne găsim personalitatea în machiaj, nu?

5. Dacă ai putea să porţi doar 4 produse pe faţă, care ar fi acestea?

În mod clar, fond de ten, rimel, fard de ochi. Al patrulea loc e relativ deschis propunerilor: poate creion de ochi, blush, balsam de buze/ruj...
6. Ce-ţi place cel mai mult la make-up?

Faptul că are puterea de a-ţi schimba starea de spirit, de a-ţi da mai multă încredere şi faptul că este un domeniu atât de vast încât cu greu poţi spune că te plictiseşte. Faptul că poţi experimenta şi poţi face ceva diferit în fiecare zi. Faptul că există atââât de multe opţiuni şi în ceea ce priveşte produsele dar şi culorile. Numai să nu vrei nu îţi găseşti ceva să ţi se potrivească şi să îţi stea bine.
7. Care este părerea ta în legătură cu firmele high-end vs. firmele low end?

Dincolo de latura financiară, cred că, până la urmă, totul se rezumă la alegerea personală şi la ceea ce ţi se potriveşte. Se poate foarte bine ca un fond de ten de 20 de lei să ţi se potrivească mănuşă iar unul de 200 să îţi provoace alergii, la fel cum şi un fard de firmă cu renume să nu te avatajeze deloc şi să ai în colecţie ceva mult mai ieftin dar care să îţi stea mai bine. Până la urmă calea de aur este cea de mijloc. Gustul, modul în care ceva ţi se potriveşte şi, nu în ultimul rând, posibilităţile financiare, sunt şi ele nişte elemente demne de luat în seamă. Fiecare e liber să aleagă ceea ce vrea, atâta timp cât alege cu gust şi i se potriveşte alegerea făcută. Mai mult, niciodată nu e bine să porneşti la drum cu idei preconcepute, pentru că mereu pot apărea surprize de unde nu te aştepţi. Şi bune şi rele.

8. Ce sfaturi ai da unui începător?

Nu sunt convinsă că am ajuns în punctul în care să pot da sfaturi, pentru că învăţ ceva nou în fiecare zi, dar ideea este că informarea şi experimentatul sunt cele mai importante din punctul meu de vedere. Numai cine nu vrea nu se informează în era tehnologiei şi a informaţiei, după cum numai cine nu e deschis la nou nu experimentează. Există fete cu un talent nativ la machiaj, după cum există şi fete care trebuie să pună osul la treabă pentru a obţine ceva acceptabil. Cred că de la fiecare se poate învăţa ceva, chiar şi din dezastre sau încercări nereuşite. 

Însă ceea ce i-aş spune oricui este să nu exagereze: în machiaj less is more întotdeauna, fără excepţie. Şi nu în ultimul rând, fiecare trebuie să îşi găsească stilul pentru că ceea ce mă avantajează pe mine s-ar putea să îi stea aiurea altcuiva.

9.Ce make-up trend n-ai reuşit niciodată să înţelegi?

Tipul de machiaj folosit pe catwalk mi se pare uneori cel puţin ciudat, însă îmi dau seama că face parte dintr-un concept, împreună cu hainele şi coafura. Trendurile nu sunt legi imuabile, aşa că prefer să aleg ce ştiu că ma avantajează. Mai degrabă, ceea ce n-am reuşit să înţeleg niciodată este de ce unele fete persistă în greşeli crunte de machiaj şi aleg ceva care nu le avantajează şi de ce unele se încăpăţânează să respecte trendul mai ceva ca pe litera legii. Totul trebuie luat cum grano salis, fără a sări calul şi fără a uita că în primul şi în primul rând trebuie respectat materialul clientului, adică ceea ce are de oferit fiecare fizionomie, cea personală sau a altcuiva.

10. Ce crezi despre comunitatea de beauty de pe Youtube/ Blogspot?

Că, în latura ei de elită, reprezintă o sursă inestimabilă de informaţie, mereu accesibilă oricui vrea să se perfecţioneze. Pe partea cealaltă, cred că există o grămadă de buruieni, adică foarte multe fete care şi-au făcut cont/blog din plictiseală. Dar şi ele au rostul lor, pentru că reprezintă o mostră de aşa nu. Oricum ar fi, este admirabil că există şi mai ales, că are în componenţă atâtea fete talentate.

Nu voi pasa tag-ul mai departe pentru că nu cred că mai există multe fete care să nu-l fi făcut. Dacă însă mai sunt, le invit să răspundă şi ele invitaţiei şi să împărtăşească cu noi povestea lor de dragoste cu machiajul.

joi, 4 noiembrie 2010

Estée Lauder: demachiant-cremă pentru ten uscat

Evident că sunt adepta îngrijirii personalizate a tenului, care presupune respectarea nevoilor specifice fiecărui tip de ten. Evident că nu am tenul uscat, decât eventual iarna din cauza vântului. Şi atunci bineînţeles că intervin în forţă şi folosesc o cremă mai hidratantă decât cea cu care mă dau în mod obişnuit şi în scurt timp toate sunt bune şi frumoase din nou. Că să fie cât se poate de clar, tenul meu este normal, uneori cu tendinţe mixte, alteori cu toanele specifice unui ten sensibil. În general ne înţelegem bine, îl respect, el nu dă doi bani pe respectul meu şi face tot ce vrea el. Dar pe ăsta îl am, cu ăsta defilez, nu? 

Ideea este că anul trecut în preajma Crăciunului am primit o mostră de 30 de ml, de fapt varianta mini, a demachiantului cremă pentru ten uscat de la Estée Lauder. Multă vreme i-am dat numai târcoale, nu l-am folosit, pentru că aveam senzaţia că este total nepotrivit pentru tipul meu de ten, care are piticeii pe care vi i-am descris mai sus. Dar asta se întâmpla înainte să renunţ, pe rând, la demachiantul cu muşeţel de la Yves Rocher, cu care tenul meu ajunsese să aibă ceva personal, dar şi la cel de la Bourjois pentru ten normal, în ambalaj albastru, care îmi provoca nişte puncte negre de toată frumuseţea. Aşa că, la un moment dat, cumva contrânsă de circumstanţe, dar şi cu o doză sănătoasă de curiozitate, care nu-mi lipseşte niciodată, am încercat demachiantul Estée Lauder. Prima impresie a fost una onomatopeică: Câh. Textura este una extrem de groasă, asemănătoare unguentelor. Mai mult, are o culoare alb-sidefată, deci ar putea fi confundat cu uşurinţă cu un unguent. Miros nu are, dar şi dacă ar avea, asta nu l-ar face mai interesant la o primă vedere. Dar să o luăm sistematic:

Preţ: 20-25 de euro, în funcţie de site şi de ofertă, pentru 125 de ml. Produsul este în mod clar unul care tinde spre high-end pentru că nu cred că multe din noi sunt dispuse să dea atâţia bani pentru un simplu demachiant. Este cert însă că şi brandul dictează în acest caz.
Ce promite produsul: Citez spusele producătorului, ca un filolog ce mă aflu: Demachiantul sub formă de cremă oferă noi senzaţii pentru tenul uscat. Spuma bogată pe care o produce curăţă blând şi totuşi eficient. Păstrează bariera de hidratare a pielii şi o îmbunătăţeşte. Amestecul calmant de plante linişteşte şi catifelează tenul. Produsul lasă pielea curată, hidratată, proaspătă şi cu o senzaţie de bine. 
Ce face produsul: în mod cert, ceea ce promite, chiar şi pentru un tip de ten căruia nu i se adresează în mod
special. Pe de altă parte, mi se întâmplă frecvent să am senzaţia de piele uscată după demachiere, mai ales că sunt fan declarat demachiant care se înlătură cu apă. Aşadar, acest demachiant, deşi în aparenţă extrem de gras, curăţă exemplar şi chiar dă o senzaţie de curăţenie atât de eficientă încât pielea se simte un pic uscată. O să spuneţi că tenul meu este foarte ciudat. N-o să vă contrazic. Oricum, am anumite rezerve în privinţa efectelor pe un ten cu adevărat uscat, dacă pe al meu, normal cu veleităţi de ten mixt, mi-l usucă uneori. 

Pe de altă parte, senzaţia de curăţire şi de piele fină este imposibil de egalat, nu l-am mai regăsit la niciun demachiant de acest fel. Poate totuşi împărţirile gen ten uscat/normal/mixt sunt mult prea rigide, nu ştiu. Mai mult, cred că tocmai datorită consistenţei de unguent respingător, produsul este extrem de economic, pentru că e nevoie de o cantitate cât un bob de orez pentru a demachia inclusiv rimelul. Ceea ce înseamnă că preţul nu este atât de exagerat pe cât pare la prima vedere.

Îl voi cumpăra din nou? În mod cert, mi-a plăcut mult de tot, însă problema e că preţul lui depăşeşte un pic bugetul meu în acest moment pentru un demachiant. Totuşi, nu promit că o să rezist, mai ales dacă o să găsesc vreo ofertă avantajoasă. Până la urmă, produse de genul acesta te fac să te simţi cumva specială şi nu datorită brandului în sine, cât datorită efectelor pe care le au asupra tenului şi, surprinzător, şi asupra moralului. Doar orice beauty-addict are comfort-product-urile ei, nu-i aşa? 

Pe voi ce produse de beauty vă fac să vă simţiţi speciale şi au puterea să vă liniştească?
Cu produse Estée Lauder v-aţi mai întâlnit până acum? Ce părere aveţi despre ele?

PS: dacă postarea mea nu a fost îndeajuns de disturbing, aflaţi că în aceeaşi gamă există şi un exfoliant. Bineînţeles că dacă pun mâna pe el nu-l iert. Şi vă anunţ şi pe voi ce poate.

luni, 1 noiembrie 2010

Tag: What's in my bag

Mi-a plăcut mult de tot tag-ul ăsta, care are deja ceva vechime în blogosferă, dar am vrut să-l fac şi eu pentru că mi se pare tare simpatic. Plus că a fost chiar fain să văd ce au bloggeriţele în geantă şi ce cară cu ele on a daily basis. Acum să vă arăt ce am eu în geantă, care momentan este rucsacul prietenului meu, din mai multe motive: mai nou trăiesc în adidaşi pentru că mi-e mai uşor la serviciu şi, logic, o geantă ar arăta ca naiba cu adidaşi. Intenţionez însă să revin la geantă o dată cu schimbarea papucilor. În al doilea rând, am şi eu un rucsăcel, unul de la Kappa, maro şi micuţ, dar prea micuţ pentru ce îmi trebuie mie să am la mine zi de zi. Urmează să îmi iau şi eu un rucsac propriu, dar încă n-am văzut ceva care să îmi placă la nebunie. Căutările continuă. Oricum, am văzut şi câteva genţi fumoase, aşa că scorul este foarte strâns.

În acest moment, acestea sunt lucrurile pe care le port zi de zi cu mine:

Şi acum legenda, că nu ştiu dacă e totul clar în poză. De la stanga la dreapta şi de sus în jos, avem următoarele:

- ochelari de soare cu husa lor, mi-e tot timpul teamă să nu îi zgârii, plus că aşa mi-e mai uşor să dau de ei. Ar trebui totuşi să încep să îi las acasă pentru că s-au dus vremurile în care nu vedeam în faţă din cauza soarelui puternic.

- numărul de noiembrie al revistei Marie Claire UK, primit de la sora mea, care şi-a luat două exemplare din revistă pentru că avea cadou ojă roşie, respectiv vişinie marca Ciate, după spusele ei extrem de bună. Port revista cu mine pentru că îmi place să citesc de obicei revistele din scoarţă în scoarţă şi la Marie Claire de noiembrie chiar am de lucru, ca e tare groasă şi plină de articole extrem de interesante.

- sticla de apă la 1 litru, pentru că rezist fără ce vreţi voi, dar fără apă nu. 

- numărul pe noiembrie al revistei Cosmopolitan UK, de data asta cumpărat cu extrem de multă satisfacţie de mine. Cosmo UK şi Glamour UK sunt favoritele mele, am ce citi în ele şi mi se par smart. Abia aştept să apaă numerele pe decembrie, la începutul săptămânii viitoare. Şi da, ca să vă răspund la o întrebare pe care deja o intuiesc: da, îmi supraestimez pauza de prânz, dar tot le car după mine în speranţa că poate poate apuc să le citesc. Şi să nu am nimic de citit la mine iar e aiurea rău. Citesc şi cărţi, logic, dar momentan sunt între ele, adică abia azi am început una nouă. Poate îi dau o şansă şi maine o iau cu mine.

- noua mea agendă, în care am de notat o grămadă de lucruri ce ţin de serviciu şi pe care, dacă nu le scriu le uit. Am ales una mică, de buzunar, cu spirală şi sper să mă împac bine cu ea.

- gelul antibacterian, la 150 de ml, pentru că sunt alergică la praf, nu-l suport pe mâini şi la serviciu vin foarte des în contact cu el.

- aparatul foto în husă: un Samsung ES60, primit de ziua mea de la sora mea. Uneori cred că e mai deştept ca mine, are o grămadă de setări, dar tot nu am reuşit să-l conving să îmi surprindă machiajele cum sunt ele.

- mp3 player-ul meu, tot Samsung, care îmi ţine de urât când merg mult pe jos, adică zilnic

- umbrela, accesoriu absolut necesar, mai ales că a venit sezonul ploilor

- deodorantul Sure, echivalentul Rexonei. L-am ales pentru că are un miros fresh şi îl iau după mine pentru momentele în care am senzaţia că deodorantul stick nu îşi face ca lumea treaba sau când abuzez de răbdareaşi eficienţa lui

- gloss-ul Miss Sporty, luat de la Cluj cu fenomenala sumă de 3,50 de lei (era şi la reducere). Îmi place mult gustul, cum miroase şi cum arată de buze

- balsamul de buze marca proprie Carrefour, probabil făcut de Farmec la Cluj (nu mai am ambalajul), care hidratează neaşteptat de bine. Eu am nişte experienţe mai puţin plăcute cu balsamul Nivea aşa că am decis că încerc altceva şi se pare că am avut mare noroc, e tare bun acest balsam

- cheile de la casă, cu un breloc tare drăguţ cu Turnul Eiffel, luat direct de la sursă, adică de la Paris, acum vreo 3 ani

- plasturi, pentru că am tendinţa să mă tai/rănesc şi trebuie să am la mine un kit de prim ajutor

- şerveţele, de obicei 2-3 pachete, pentru că sufăr de rinită alergică şi practic sunt dependentă de batistuţe

- ciocolăţică cu cocos, pentru momentele în care am nevoie de un boost de energie. Nu sunt fac ciocolată în principiu, dar asta are mai mult cocos decât cioco, aşa că e perfect

- bomboane Fisherman's Friend, pe care le-am descoperit acum mulţi ani în Germania. Au în compoziţie lemn dulce, care mie îmi place la nebunie, dar care ştiu că nu e preferatul tuturor

- bomboane Halls, aici cu miere, tot din motive de alergie şi dureri frecvente de gât, ca şi celălalte bombonele

- pastile diverse, am la mine măcar un analgezic pentru că sunt mai mimoză de felul meu şi sunt destul de sensibilă. Am învăţat de ce am nevoie în mod regulat şi le port cu mine pentru orice eventualitate

- portofelul, cu acte şi, în principiu, bani. Sau măcar card. Portofelul e de la prietenul meu, cadou de 8 martie şi îmi place tare mult, a fost dragoste la prima vedere

- telefonul, Samsung Star. Mi l-am dorit mult, iniţial vroiam pe alb, dar când l-am văzut live, m-am răzgândit. În poză nu apare husa telefonului, musai pentru un telefon cu touchscreen, mai ales la cât sunt eu de stresată că o să-l zgârii. Deşi îl am din martie, încă are folia pe ecran, şi nu dă semne că ar vrea să plece de acolo, aşa că o lsa liniştită în treaba ei, mai ales că protejează ecranul.

Vouă ce nu vă lipseşte din geantă? Care sunt lucrurile fără de care nu plecaţi din casă?