Am cumpărat aceste șervețele demachiante mai mult din curiozitate, în timpul unor cumpărături săptămânale generale în Kaufland (Blanchette B. este marca proprie Kaufland pentru produse cosmetice și de îngrijire). Adevărul e că erau pe terminate șervețelele demachiante pe care le aveam, așa că am zis să le încerc pe astea, dacă nu sunt bune pentru ten (având în vedere prețul infim, în jur de 2 lei pentru 25 de șervețele), pur și simplu o să le folosesc să îmi curăț biroul la serviciu.
N-a fost cazul, pentru biroul de la serviciu o să folosesc tot șervețele umede antibacteriene, pentru că, spre marea mea surpriză, aceste șervețele demachiante sunt foarte bune. Da, știu teoria, sevețelele demachiante nu sunt chiar cea mai bună metodă de demachiere, nu ar trebui folosite seară de seară, dar din când în când nu cred că se întâmplă nimic. Mai ales că mie îmi place să am mai multe variante pentru demachiere (lapte, cremă demachiantă, spumă, apă micelară, șervețele), tocmai pentru a putea alege în funcție de dispoziție.
Ce mi-a plăcut mult de tot la ele este faptul că sunt foarte mari ca dimensiuni (mai precis 210x170 mm), mult mai mari decâr orice alte șervețele demachiante pe care le-am avut, dar și faptul că sunt foarte groase. Una din fețe este simplă, cealaltă are un model cu bulinuțe. Un alt mare plus este faptul că demachiază foarte bine, din prima, inclusiv rimelul, care se duce mai greu. E nevoie pur și simplă să treci servețelul peste față și peste ochi și gata, treaba e terminată. Pe ambalaj oricum apare specificația că se pot folosi și pentru demachierea rimelului, dar și pentru machiajul rezistent la apă, ceea ce chiar face.
Ce nu m-a încântat absolut deloc a fost mirosul. Nu e neapărat urât, aduce un pic cu cel specific produselor care conțin aloe, dar după demachiere nu mi-a plăcut deloc mirosul lăsat pe piele. Din nou, este o chestiune pur personală, orice miros este până la urmă subiectiv, însă data viitoare, cel mai probabil, voi alege o altă variantă.
Per total, produsul este o surpriză foarte plăcută care întărește încă o dată ideea că nu tot ce e ieftin e prost (și implicit nu tot ce e scump e și bun), așa că, cel mai probabil, voi fi tentată să încerc și alte produse Blanchette B.
Voi ați făcut asemenea descoperiri până acum? Dacă da, care? Produsele Blanchette B. le-ați încercat? Cum vi se par?
Aștept ideile, comentariile și părerile voastre cu drag, ca de obicei.
eu am avut un demachiant de la ei care mi-a placut mult si care m-a si tinut o gramada ;;)
RăspundețiȘtergeream avut si eu servetele demachiante de la ei dar ni se par putin cam aspre pentru pielea mea :(
si eu le folosesc, imi place si textura lor foarte mult, le-am luat initial pt ca sunt ieftine si de atunci le folosesc mereu cand sunt pe fuga sau cand mi-e lene :D
RăspundețiȘtergereMi-am luat o apa micelara Blanchette, tot pe principiul ca e ieftina, hai sa o incerc sa vad cum e, si ca o prima impresie mi se pare ok, exceptand faptul ca pisca la ochi (mai trebuie sa-i verific ingredientele sa vad ce si cum). Imi plac si dischetele demachiante, nu mai retin daca tot Blanchette, dar ceva marca proprie K.
RăspundețiȘtergere@karina: eu cu astea nu am probleme, pe de alta parte nici nu abuzez de ele...
RăspundețiȘtergere@Green: Si eu o sa le cumpar din nou cand mi se termina. Sa fie acolo :)))
@Coconut: Eu partea cu piscatul ochilor am patit-o chiar aseara, de la lotiunea micelara Yves Rocher, nu imi imaginez de ce, pana acum n-am avut probleme cu ea...Pe de alta parte, aveam ochii oricum obositi si m-au usturat toata ziua...Sa revii si cu a doua impresie despre apa micelara Blanchette, suna tare bine.
buna.. eu folosesc servetelele acestea de 1 an si le ador!! in plus folosesc lotiunea de corp de la ei ( aceea cu Q10) , crema de maini , lotiunea micelara care mi se pare super pentru demachiat .... am si antiperspirant care este ok .. sotul jura fidelitate unui gel de dus de la ei(cu negru si capac albastru ;)) cu care se spala si pe cap si este singurul care nu-i da matreata ....
RăspundețiȘtergere@Redrose, asta ziceam si eu, merita sa incerc si alte produse, mai ales ca nu prea au cum sa dezamageasca.
RăspundețiȘtergereSi eu le-am descoperit marca in Kaufland si sunt multumita absolut de toate.Eu cred ca am nimerit un pachet putin mai uscatel, pentru ca unele servetele nu erau chiar atat de bine umezite si ma zgariau putin.In rest sunt ok si chiar demachiaza bine.
RăspundețiȘtergerePupici!
@Enchanted Ana: bine ai venit, in primul rand. Ma bucur ca nu sunt singura care apreciaza produsele mai de nisa. Nu numai astea imi plac, mai sunt si altele, am inceput din ce in ce mai mult sa folosesc si alte produse decat cele ale unor branduri mari, si e tare bine.
RăspundețiȘtergereCat despre servetelele tale, cred ca le poti rehidrata un pic daca le umezesti...ar trebui sa mearga.
Te pup!
Si eu le folosesc de cateva luni, nu mi-a venit sa cred ca sunt bune! Crema de maine e ok, iarasi... Foarte tare, ca ai facut review la ele :))
RăspundețiȘtergereMicellar Cleansing Water 200 ml, BlanchetteB.Super,chiar face treaba buna(si costa mai putin de 5 lei).
RăspundețiȘtergere@Alex: m-am gandit ca nu numai produsele brandurilor mari merita atentia noastra. Si uneori, cand nu le gasim, ce facem? Ne trebuie alternative, nu?
RăspundețiȘtergere@Andra: Multumesc mult pentru idee, sunt mereu in cautare de apa micelara.
Va pup girls!
Şi eu folosesc produsele lor. Sunt mulţumită de ele!
RăspundețiȘtergereeu folosesc un spray si roll-on si sunt foarte multumita.
RăspundețiȘtergereBuna,am si eu aceste servetele si mi se par foarte bune... iti recomand demachiantul pentru ochi de la ei.Este genial! Gasesti un review complet aici http://makeupstuff-dendy.blogspot.ro/2013/01/cel-mai-bun-si-ieftin-demachiant-de.html
RăspundețiȘtergere