Dacă vă amintiţi, pe la începuturi, am instituit o rubrică destinată rezultatelor testării diferitelor produse sub formă de mostre. Ei bine, am ajuns la concluzia că e momentul să o resuscitez, am adunat o colecţie destul de mare de mostre şi, mai mult, încet încet am început să o împuţinez. Ca să fac loc unor mostre noi, bineînţeles.
Şi acum să vă introduc rapid în atmosferă: acum câtva timp mi s-a terminat fondul de ten Extralasting de la Avon, îl aveam de ceva timp, de dinainte de nuntă. Şi-a făcut treaba cât se poate de onorabil, însă pe final a început să nu-mi mai placă. Aşa că în momentul în care s-a terminat m-am cufundat într-o foarte adâncă dilemă, pentru că n-aveam nici cea mai mică idee ce fond de ten nou să îmi iau. Am intrat cu tupeu în colecţia de mostre de fdt, şi de atunci tot din mostre trăiesc (imaginaţi-vă cam câte mostre aveam). M-am gândit că ar fi interesant să vă povestesc despre ele, mai ales că în general am avut mai mult de o mostră, astfel încât mi-am putut forma o opinie cât de cât fundamentată.
Aşadar, pregătiţi-vă pentru o postare lungă înspre foarte lungă, pentru că am testat următoarele:
1. Maybelline Affinitone: nu îl mai încercasem până acum, a fost o surpriză destul de plăcută pentru mine. Se întinde frumos, are o putere de acoperire rezonabilă (medie, însă pentru un ten fără probleme sau cu probleme minore e perfect), rezistă suficient de mult şi păstrează luciul la distanţă pentru câteva ore bune. La fel ca în cazul tuturor celorlaltor fonduri de ten testate, am aplicat pudră pe deasupra, ca să fiu eu sigură că nu mă trezesc lucind ca un bec fix când mi-e lumea mai dragă. La acet fond de ten am încercat şi varianta fără pudră aplicată, tocmai pentru a vedea cum se comportă. Bineînţeles că nu s-a comportat la fel de bine, aşa că am revenit la pudră. Trebuie spus că nu mi-a provocat iritaţii, coşuri sau alte probleme ale tenului, ceea ce pentru mine e un mare plus.
A fost un concurent serios pentru achiziţionare, doar că nu îmi satisface complet nevoile. Am nevoie de un pic mai multă acoperire, de mai multă rezistenţă şi de un finish mai mat şi care să dureze. Partea cea mai proastă e că se ia pe displayul telefonului, ceea ce efectiv mă omoară.
Rămâne pe banca de rezerve pentru momentele (care nu sunt prea departe, din nefericire) în care tenul meu o să se usuce crunt din cauza frigului. De altfel, chiar mă gândesc să îl iau în viitorul nu foarte îndepărtat, tocmai pentru a fi pregătită pentru vremurile mai sus menţionate.
2. Maybelline Affinitone 24h. Chiar nu vreau să compar, dar este absolut inevitabil aici. Affinitone 24h mi s-a părut o idee mai slab în comparaţie cu Affinitone-ul simplu. Textura este mai cremoasă (ceea ce nu e pe placul tenului mixt), acoperirea mai mică (nici vorbă de 24 de ore), rezistenţa la fel. Formula flexibilă cu care se laudă eu personal n-am simţit-o, deci din punctul ăsta de vedere a fost o dezamăgire cruntă.
Finish-ul nu este mat deloc, însă nici luminozitate nu are cine ştie ce (măcar cât să compenseze). Plus că mi s-a părut prea greu ca consistenţă şi prea greu de purtat. Este vorba de părerea mea pur personală şi deci subiectivă, sunt perfect conştientă că pentru unele dintre voi acesta ar putea fi The Holy Grail în materie de fond de ten.
Nu vreau să fiu complet nedreaptă cu acest produs, mă gândesc că pentru un ten matur sau măcar uscat ar putea fi perfect. Pentru mine, însă, este un produs bun (pentru alţii), dar cu care nu am reuşit să găsesc puncte comune.
3. Vichy Aerateint Pure Cremă. A fost dragoste la prima vedere cu acest fond de ten. Pasiune din aia nebună, dar care, din nefericire, s-a consumat extrem de repede. Dacă dimineaţa, la aplicare, eram îndrăgostită până peste cap de el, mai pe după-masă am început să îi văd defectele...şi să nu-l mai iubesc aşa tare. Acoperirea este absolut genială, se vede că este formulat pentru tenul cu probleme, care în plus mai e şi uscat, de aici şi textura de cremă. Dar pentru mine tot de aici au început problemele, este mult prea greu şi mult prea alunecos pentru nevoile tenului meu în acest moment. V-am zis, la aplicare a fost perfect şi altceva nu, însă de-a lungul zilei am constatat că nu reuşeşte să ţină luciul la distanţă (chiar şi cu pudră deasupra) şi, ca să pună capac la toate, mi-a strâns fardul într-un mod absolut oribil, care nu mi s-a mai întâmplat de multă vreme. Eu aplic fondul de ten şi pe pleoape, asta face fardurile să reziste mai bine în general şi să nu mai fie neapărată nevoie de primer...De data aceasta, mai bine aş fi folosit fard-cremă, ştiam o treabă.
Şi, ca orice poveste de dragoste consumată mult prea repede, acest produs mi-a lăsat un gust extrem de amar, aveam aşteptări mult mai mari de la el şi, în plus, mă bucur că nu m-am grăbit să mi-l cumpăr. Eu tot sper că cel fluid e mai bun pentru mine, sper să îl pot testa în curând.
4. Vichy Liftactive Flexilift Teint
4. Vichy Liftactive Flexilift Teint
Faţă de acest produs am avut de la început rezerve, eram aproape convinsă că nu o să mi se potrivească pentru că nu ridurile sunt problema mea principala. Cum acest fond de ten este destinat tenului matur, cu riduri, a fost cel mai puțin potrivit produs dintre cele testate. Mi s-a părut de-a dreptul ciudat ca textură, acoperire, finish și m-a deranjat că n-a rezistat decât foarte puțin pe față. Am testat și acest fond de ten de fapt mai mult pentru a mă lămuri, o dată în plus, că cele mai bune produse sunt cele special formulate pentru tipul de ten pe care îl are fiecare.
5. L'Oreal True Match
Știam de existența acestui produs dar sub formă de fond de pudră, nu m-a atras în mod deosebit, eu oricum nu sunt vreun fan înfocat L'Oreal. Pur și simplu, ca multe alte branduri, mă lasă destul de rece...Știu că Maybelline e tot sub umbrela acestui mare și puternic brand, la fel și Garnier, însă cu L'Oreal în sine am destul de puține afinități. Totuși, acest fond de ten a reprezentat o supriză destul de plăcută, a fost poate singurul la care nu a trebuit să îmi fac probleme referitoare la nuanță, pentru că se laudă că se adaptează perfect pigmentului pielii.
Am descoperit un produs bun, un fond de ten care se aplică ușor și repede, o textură plăcută, ușoară, o rezistență onorabilă și un finish un pic catifelat, sau cel puțin așa l-am perceput eu. De altfel, rezultatul este foarte frumos, promisiunea unui ten perfect și radiant este într-o foarte mare măsură respectată, chiar și în condițiile unui ten cu oarecare imperfecțiuni. Mai mult, nu conține uleiuri, parfum sau filtre care să blocheze porii. Nu este chiar cea mai potrivită alegere pentru tenul meu, dar deja e vorba și de preferință personală, însă poate la un moment dat îl voi cumpăra, ca să văd cum rezistă la testul folosirii îndelungate.
6. L'Oreal Accord Parfait varianta nouă
Dacă mă întrebați cum era varianta veche și cu ce e mai bună cea nouă, o să vă zic cu mâna pe inimă că habar n-am, n-am avut tangență cu Accord Parfait varianta pre-2011. Pot să vă povestesc doar despre această variantă, pe care aproape am și achiziționat-o, doar că n-am reușit să găsesc nuanța potrivită în magazine atunci când am avut un pic de timp să caut. Și dacă am fost foarte aproape să îl iau (de decisă eram decisă, și încă bine de tot), vă dați seama că am fost impresionată extrem de pozitiv de acest fond de ten. M-a dat pe spate acoperirea de la foarte bună în sus, m-a vrăjit de-a dreptul finish-ul flawless și mat, care, surprise surprise, chiar se menține de-a lungul zilei. La fel ca True Match, și acest fond de ten are o mare putere de adaptare, având o textură microfină, lejeră și absolut adorabilă. Rezistența este un alt atu al acestui produs, singura problemă majoră este lipsa SPF-ului, și acum nu mă mai oftic că nu l-am găsit, tocmai din acest motiv, pe care într-o primă fază eram gata să îl trec cu vederea. Totuși, nu exclud deloc posibilitatea de a-l achiziționa pe viitor, poate într-un moment când principiile mele o să slăbească un pic.
7. Bourjois Healthy Mix
Vă povesteam mai demult că am fost foarte încântată de varianta Healthy Mix Serum, mi l-am și cumpărat, doar pentru a fi crunt dezamăgită. Varianta Serum a performat mult sub așteptări și când am ajuns la fundul flaconului am constatat amar că numai reclama e de fondurile de ten Bourjois, ceea ce m-a mâhnit îngrozitor, sunt, cred, cel mai fidel consumator de gel de duș Bourjois. Totodată, am zis că experiența mea cu fondul de ten marca Bourjois s-a terminat definitiv, n-aveam nici cea mai mică intenție să mai fiu dezamăgită încă o dată de vreunul din produsele lor pentru ten. Ei bine, mă bucur că am avut ocazia să testez și varianta simplă de Healthy Mix, nu a fost chiar o relevație, dar a fost cu câteva clase mai bun decât fratele Serum și chiar m-a impresionat la modul pozitiv.
Acoperire OK, rezistență la fel, finish sănătos și de durată, textură lejeră și plăcută și, bonus, un miros fructat, mie mi s-a părut de banane, extrem de fresh și aducător de bună dispoziție pentru acele ședințe de make-up fulger la ora 6 dimineața. Cu siguranță am să îl consider o variantă eligibilă, cel puțin ok în cazul în care voi simți nevoia să schimb fondul de ten, cu atât mai mult cu cât acum știu că între Healthy Mix și Healthy Mix Serum e o diferență ca de la cer la pământ.
8. Bourjois Bio Detox Organic Foundation
Ca în viață, sunt adepta principiului Save the best for last, așa că am noua mea feblețe pentru finalul acestei postări. Spre deosebire de dragostea fulgerătoare pentru Vichy, Detox-ul nu m-a dezamăgit absolut deloc și a devenit urgent titularul postului de Holy Grail, lăsat vacant de foarte multă vreme. Acest fond de ten va fi cu siguranță al meu, știu să identific cea mai potrivită nuanță pentru mine și trezită noaptea din somn, mi-l doresc incredibil de mult, cum n-am mai pățit cred niciodată cu un fond de ten. Sunt convinsă că e ideal pentru mine, și spun asta în urma testării produsului și a evaluării modului în care se comportă pe tenul meu.
Nu sunt neapărat vrăjită de faptul că e organic sau că promite protecție în fața poluării urbane (deloc de neglijat, dar chiar nu cred că un fond de ten poate rezolva singur și total problema efectelor poluării asupra tenului). Promisiunile referitoare la vigoarea tenului, prospețimea lui și detoxifiere le-am văzut traduse în stare de fapt. Îmi place la nebunie faptul că are o formulă foarte ușoară care totuși acoperă extrem de bine inclusiv monstruleți de la moderați la mari. Nu cred că am mai zis asta despre vreun fond de ten până acum, dar nici nu am mai întâlnit un produs care să fie atât de ușor de purtat. Știu că pare tare ciudat ce zic eu aici, dar Bio Detox e cumva echivalentul unei perechi de pantofi pe care nici nu o simți în picioare, atât de bine se mulează pe picior. Alte bile albe sunt parfumul fresh, se pare că ar trebui să ducă cu gândul la universul vegetal (pe mine mă binedispune instant, nu stau să fac analiză de ce), dar și textura inițial cremoasă dar care, după aplicare, se transformă în pudră. Mai mult, tenul rămâne mat multe ore de la aplicare, eu după 12 ore am încetat să mai număr. Citesc despre el că e învinovățit că lasă urme peste tot, mai ales pe displayul telefonului însă eu nu am fost deranjată de acest aspect (deși aș putea să scriu un tratat despre fondurile de ten care se transferă pe display, cu poze, scheme, tot tacâmul), deci nu e așa evident ca în cazul altor produse. Și, serios acum, aș putea să îl resping doar pentru atâta lucru, mai ales că nici nu mă deranjează? Toți avem defectele noastre, și tot ne iubește cineva și așa, nu? Glumesc, desigur, ceea ce vreau să spun e că veți mai auzi despre acest fond de ten, prea mi-a plăcut.
Voi ați testat vreunul din aceste fonduri de ten? Ce părere v-au lăsat? Aștept cu drag comentariile, părerile și ideile voastre.
mie nu imi place deloc detox...i-am facut si un review nu tocmai bun pentru ca nu m-am inteles deloc cu el (am tenul gras si nu a facut fata).
RăspundețiȘtergereMi-au placut in schimb fdt de la l'oreal: true match si accord parfait dar si acestea aveau nevoie de pudra (cam de 2 ori pe zi) pentru a acoperi luciul.
Cat despre cele de la Vichy...inca mai astept fondul de ten castigat.
Dintre cele descrise de tine numai healthy Mix-ul l-am incercat, insa nu m-a dat pe spate. Bine, eu nu folosesc fdt, doar pudra pulbere, iar acesta a fost primul meu fdt. Insa descrierea ta m-a convins sa-i mai dau o sansa, desi l-am lasat uitat in beauty case de prin primavara, dupa numai cateva utilizari...
RăspundețiȘtergereCe mi-a placut mie f m, desi nu e fdt, ci doar crema coloranta, este Bioderma cu fps 40 (am scris pe blog)