miercuri, 3 iulie 2013

Project Pan, faza pe geluri de duș

Nu aveți idee de când mă abțin să mai cumpăr geluri de duș, indiferent cât de tentante sunt ofertele sau mirosurile (apropo, în DM am văzut niște minunății lichide la doar 6 lei, marca Balea, am avut nevoie de o doză mărită de voință), tocmai în ideea că am acasă o rezervă destul de serioasă, cu care mă lupt de ceva vreme și parcă tot nu vrea să scadă (chiar nu este vina mea că tot primesc geluri de duș, asta n-o pot controla). Am ajuns la concluzia că e cazul să intru oficial într-un Project Pan, în ideea că, dacă împărtășesc cu voi decizia mea, voi avea șanse mai mari să și reușesc să-l duc la bun sfârșit. 

Ceea ce urmează să vedeți este o colecție rezonabilă, ar trebui să mă țină ocupată ceva vreme și mai ales ar trebui să îmi furnizeze material suficient pentru review-uri.


De la stânga la dreapta, avem așa:

1. Bourjois Gommage Detox, gel de duș detoxifiant. După cum îi spune și numele, este și exfoliant, indicat pentru un gomaj zilnic, care promite curățarea și redarea luminozității pielii. Îmbogățit cu micro-semințe antioxidante de strugure și pulpă de lămâie cu rol de curățare intensă, gelul de duș are rolul de a îndepărta toxinele de la nivelul pielii. Nu conține parabeni. Mai am din produs cam jumate, l-am scos pe tușă în momentul în care la duș era aglomerație de geluri exfoliante, acum a rămas singurul, deci intră la treabă.

2. Balea gel de duș cu cireșe și migdale. Mie personal mi se pare că miroase incredibil de bine, îmi aduce aminte de marțipan. Mirosul de cireșe este și el prezent, dar nu este deloc sintetic. La capitolul hidratare stă foarte bine, e o adevărată plăcere să îl folosesc. Din păcate e ediție limitată, poate îl mai găsesc în DM să îmi asigur rezerve, se apropie vertiginos de jumătate. 

3. Elmiplant Care Moments gel de duș cremă revigorant cu lămâie verde și nectar de gutuie. Fără parabeni și fără coloranți. Acest produs e unul vedetă la noi în casă, hubby este fanul lui numărul 1. E neînceput, stă în dulap de ceva vreme, am tot amânat să îl invit la duș pentru că am zis să mai termin din celălalte flacoane. Mirosul îmi place foarte mult, e foarte revigorant și nota de gutuie mă binedispune instant.

4. Balea Young gel de duș Peachy Rose. Tot o ediție limitată, dacă nu mă înșel, recent a intrat în teste, mirosul de piersică (nu sintetic însă) mă dă gata efectiv (piersicile le ador din principiu, ca fructe). Este destul de puternic și mirosul de trandafir, echilibrează foarte potrivit piersica și, surprinzător pentru o persoană care nu se dă în vânt după mirosul de trandafiri în cosmetice, acesta este mai mult decât plăcut.

5. Bourjois gel de duș Deshabillez-moi! Cu extract de ginseng, gelul de duș are efect afrodiziac, promite hidratare și o piele parfumată. Nu sunt la primul flacon de acest fel, mi se pare și amuzant că inițial nu îmi plăcea prea tare mirosul lui, cu timpul mi-a venit mintea la cap și acum chiar aștept cu interes să îi vină rândul, este plin produsul, dar lucrurile nu vor rămâne așa pentru prea multă vreme.

Cum vă ziceam în postarea cu revistele cu cadou ale lunii iulie, Marie Claire apare (pe 4 iulie) cu un gel de duș din noua gamă Bourjois, nu promit însă că voi rezista tentației, mai ales dacă, din întâmplare, îl voi primi cadou (nu se pune, nu? Plus ca e diferit de ce am deja în PP, deci n-ar fi chiar în plus). 

Ce ziceți de Project Pan-ul meu? Dacă stați cu ochii pe mine, o să mai vedeți PP și la alte categorii. Voi practicați metoda asta?

Comentariile voastre îmi fac ziua mai frumoasă, deci apelați cu încredere la formularul de mai jos!

8 comentarii:

  1. Am vazut in oferta lunii la Sensiblu ca gelurile de dus de la Bourjois sunt 10.32. Cred ca vor sa faca concurenta cu Marie Claire :))) ;)
    Eu mi-am propus sa i-au si revista si sa-mi cumpar si din farmacie daca imi va placea gelul de dus ... si cred ca-mi va placea :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fain asa, sunt destul de frecvente promotiile la produsele Bourjois, dar eu ti-as sugera sa le cauti mai degraba in hipermarketuri, sunt mai rezonabile ca pret (10 lei si un pic e pretul standard) si gasesti frecvent reduceri.

      Sunt tare curioasa cum o sa iti placa noua gama, eu am cateva favorite clare!

      Ștergere
  2. Multumesc mult, Alina, il onorez cat de curand!

    Te pup si eu!

    RăspundețiȘtergere
  3. Cum sa nu citesc eu postarea asta?? N-am avut niciunul dintre ele, ma lupt cu demonii mei :)).

    Succes in ppan :).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce tare ai fost la faza asta! :P Oricum te stiu ca o impatimita a gelurilor de dus :) Fa-ti listuta cand mai termini si tu din ce ai, crede-ma ca toate merita!

      Multumesc mult de tot, sper sa le dau gata soon, tentatiile deja au aparut!

      Ștergere
  4. Foarte faine-s gelurile Elmiplant, imi vine sa ma zgarii ca le-am ocolit atatia ani!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt de-a dreptul bestiale, plus ca tin o vesnicie, datorita gramajului (sau sa zic tonajului?!). Pentru mine, sunt la egalitate cu Bourjois, noroc ca nu trebuie sa ma decid. :)

      Ștergere
  5. Buna, Diana, iti multumesc mult pentru consecventa si pentru aprecieri! Acum ti-am deschis blogul si fii sigura ca o sa il citesc din scoarta-n scoarta! Te pup si eu!

    RăspundețiȘtergere