luni, 7 noiembrie 2011

Preferatele lunii octombrie

Uite că m-am prins și eu la timp măcar o dată că s-a mai dus o lună și că e momentul pentru Preferatele lunii octombrie...so here we go.

Luna asta a fost incredibil de plină pentru mine, jonglez cu un serviciu de 8 ore, cu ore la facultate, cu atribuții de redactor la revista facultății (și de luna asta se adaugă și cursuri la doctorat, ca să fie distracția completă), așa încât luna octombrie a fost mai mult luna produselor funcționale, pe care mă bazez și știu că mă scot rapid și eficient din impas. Așadar, luna care tocmai a trecut voturile mele s-au îndreptat înspre următoarele produse:


I. Îngrijire


1. Spumă demachiantă Avon Solutions Plus. Îmi place să o folosesc la duș, ca să economisesc un pic de timp ma demachiez direct sub duș, înainte de șamponare and stuff. Îmi place mult de tot că e spumă și totuși foarte eficientă și chiar simt că îmi curăță fața. Machiajul, chiar și rimelul, dispare din prima.

2. Apă micelară Yves Rocher. Mi-a fost dor de demachierea cu apa micelară, e foarte eficientă ca metodă de demachiere și o folosesc atunci când nu am chef de bogăția laptelui demachiant și vreau să rezolv treaba scurt. Îmi place senzația de după, de curat.

3. Lapte demachiant Gerovital. Pe ăsta știu că l-ați văzut și luna trecută, dar tot e în top. Uneori pur și simplu am nevoie de lapte demachiant...dar și de senzația de după.

4. Cremă hidratantă matifiantă Avon Solutions. Crema Elmiplant mi se terminase și mi-am amintit că o comandasem pe asta. Chiar îmi place, intră repede în piele, o matifiază, o hidratează și fondul de ten arată tare bine pe deasupra (da, am descoperit și eu roata în materie de îngrijire: înainte să mă machiez cu vreo 10-15 minute, aplic crema hidratantă, cu efecte de milioane). Dacă vreți mai multe amănunte și un review complet, please ask.

5. Cremă matifiantă Farmec. O am de dinaintea celei de la Avon, la fel, își face treaba foarte bine (a fost și incredibil de ieftină, în jur de 9 lei) și cât era încă vreme caldă chiar am văzut efecte notabile în ceea ce privește luciul tenului.

6. Gel de curățare 3în1 Garnier Pure. Eu am o problemă în a numi acest tip de produs cu multiple acțiuni, nu pot să îi zic doar gel de curățare, pentru că el e și scrub, dar și mască. Tenul meu a decis să se răzvrătească, așa încât masca îl mai calmează. Plus că, tot sub forma de mască, are trecere și în fața consoartei, care a experimentat-o cu succes.


II. Machiaj


1. Trusa Flormar. După cum vedeți, nimic nou sub soare în privința nuanțelor, machiajele mov/roz/moz (cu variații desigur) îmi mai înveselesc diminețile în care la ora 7 și un pic trebuie să ies pe ușă. Trusa asta îmi place mult pentru că mă pot juca în diverse variante cu nuanțele, cred că aș putea să pun pariu că m-aș putea machia o săptămână încheiată diferit, fără să mă chinui prea tare.

2. Trio-ul Seventeen Tequila Sunset. Sper să nu greșesc în privința denumirii. După cum vedeți, e un prieten vechi și extrem de bun, la ultima nuanță mai am un pic și ating fundul...Trusa aceasta mă ajută să ies din dilema dimineața, cu ajutorul ei creez unul din machiajele mele-semnătură.

3. Corector Affinitone. După cum ziceam, tenul meu are nevoie de ajutor în perioada asta și acest corector își face foarte bine treaba, fără să încarce dar în același timp acoperind ceea ce e de acoperit.

4. Rimel Max Factor 2000 Calorie Curved Brush. Ca multe dintre voi, am luat acest rimel cu o revistă și inițial nu mi-a plăcut deloc periuța curbată. Așa de mult mi-a plăcut încât l-am dat gata mai repede decât orice alt rimel ever. Acum am revenit la Collosal, preferatul meu, și aproape că îmi pare rău că nu am cumpărat varianta Cat Eyes, cel cu periuța curbată. Sunt ciudată, ce să fac. Oricum, 2000 Calorie este un rimel foarte bun, când îl mai prind, nu-l mai iert.

5. Gel liner maro Essence. L-am ales în acele zile în care am simțit nevoia unui liner maro, fie din cauza nuanțelor alese pentru machiaj, fie pur și simplu pentru că așa mi se părea mai ok pentru întregul look. Ca nuanță este soft, dar vizibil, extrem de rezistent și frumos.


III. Nails


1. Ojă crackle Natty. Am descoperit de ceva timp oja tip cracke, inițial nu mi-a plăcut deloc, acum însă mi se pare uneori aiurea să aplic doar ojă simplă pe unghie. Îmi place efectul de crakle negru, merge de minune peste orice fel de nunță de ojă. Doar că acum sunt în căutarea unui alt crakle negru, Natty nu este o firmă extrem de bună, mie deja mi s-a uscat oja în sticlă, deși n-am folosit-o excesiv și nici aiurea...Și dacă e prea groasă, nu mai crapă frumos, deci iar nu e bine.

2. Ojă Plus Quartz Flormar. Pentru mine, asta e nuanța ideală de roșu, pentru că are acele reflexii bogate care se pot vedea și în poză. Îmi place la nebunie și roșul OPI pe care îl am, dar acela e fără reflexii, potrivit pentru o altă stare de spirit. Am purtat oja asta cu niște fundițe abțibild aplicate, arăta foarte drăgălaș, și apoi cu crakle alb pe deasupra. 

3. Ojă mată Golden Rose 06. Oja mată este cea mai recentă obsesie a mea, oja aceasta este un mov foarte frumos (e mai închis decât pare în poze), îmi plac la nebunie reflexele pe care le are oja în momentul aplicării și care dispar când aceasta se usucă (extrem de rapid comparativ cu alte oje), lăsând în urmă o ojă mată, frumoasă, opacă. Singurul defect al acestei oje este faptul că nu rezistă foarte mult pe unghii iar dacă mai aveți și treabă de făcut prin casă, cum am avut eu, să nu vă surprindă durată scurtă de viață.

4. Crackle Golden Rose Sweet Colors. Mi se pare de-a dreptul genială gama Sweet Colors de la Golden Rose, care există și în varianta normașă, nu numai crakle. Am zis că n-are sens că îmi iau o ditamai sticlă de crakle, mai bine mai puțin, ca s-o și termin (da, Alexandra, visează în continuare) sau, cel puțin, să nu aibă soarta crakle-ului Natty. Mi se pare, calitativ, mai bună ca Natty, așa că urmează să apară și frățiori pentru acest crakle.

Pe voi ce produse v-au fermecat în luna octombrie? Ce produse ați folosit cel mai des? Ați făcut vreo descoperire?

Aștept cu drag părerile, ideile și comentariile voastre!

7 comentarii:

  1. mie nu imi place cat eyes.. e mult mai bun 2000 curved brush decat el, dar intr-adevar colosalul e the best :D

    RăspundețiȘtergere
  2. pe mine chiar m-ar interesa review la crema matifianta :D

    RăspundețiȘtergere
  3. @Emma: deci n-am de ce sa ma oftic, nu? ma bucur ca avem acelasi favorit.

    @Green: o sa vina, la ambele creme matifiante, ca sa fie treaba clara :))

    Pup

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu mi-am ars fata, la propriu! cu Garnier Pure :-s

    RăspundețiȘtergere
  5. @Kitty: Imi pare tare rau...Eu n-am avut problema asta, nu mi se pare neobisnuit, pana la urma produsele Garnier impotriva accneii sunt de obicei destul de agresive...

    Oricum, il folosesc nu foarte des, poate si de aia...

    RăspundețiȘtergere
  6. ce frumos arata trusa de la flormar... imi fac si mie cu ochiul cand trec pe acolo, dar momentan ma abtin :D

    RăspundețiȘtergere
  7. @Alexandra: sa stii ca merita trusa, de nuantele inchise sunt pur si simplu indragostita...sunt supebe...

    RăspundețiȘtergere