marți, 5 aprilie 2011

Paleta Chit Chat

Am stat mult să mă gândesc dacă să scriu despre această paletă sau nu. Există o grămadă de motive care să mă facă să cred că nu e chiar cel mai interesant subiect: în primul rând, paleta nu se găsește la noi, e produsă de o firmă de care, sincer, n-am mai auzit și, nu în ultimul rând, nu am nici în clin nici în mânecă cu swatch-urile. Pozele le am pregătite de ceva timp și am zis că e totuși păcat de timpul pe care l-am petrecut chinuindu-mă să surpind nuanțele. O să îmi spuneți voi dacă postarea asta e interesantă sau nu.

După cum ziceam, paleta am luat-o din străinătate, dintr-un lanț de farmacii asemănător Sensiblu-ului. În momentul în care am văzut-o, aveam deja 2 palete și încă unele foarte serioase: paleta 88 și cea s104 de la Nyx, despre care am scris aici. Deci nevoie de ea nu aveam, însă m-a vrăjit efectiv și fără drept de apel. N-am putut rezista, oricât m-am străduit, acestei minunate palete care are forma unei truse de acuarele. Acuarele care mi-au plăcut de mică, adoram pur și simplu acuarelele acelea pe care le-am folosit cu toții la un moment dat, cele de la Fondul Plastic:

Bine, poate nu seamănă ca două picături de apă, dar acesta a fost un prim argument să nu las trusa singurică în magazinul acela mare și rău și să o iau acasă să îi arăt ce înseamnă să ai un cămin. Da, v-ați prins că îmi place mult, nu? Al doilea motiv a fost prețul, era deja la reducere, dar oricum nu m-a costat mai mult decât o trusă Ruby Rose mai răsărită. Nici de firmă nu auzisem atunci, deși acum, facând săpături pe net, am aflat că acest brand se găsește în UK și, din ce mi-am putut da seama, este cumva un echivalent al ELF-ului, oferind produse de make-up la prețul de 1 liră.

Atunci nu știam aceste lucruri și nici n-am avut prea mari pretenții. Trusa era extrem de pretty, eram foarte încântată de asta, așa că nu m-am obosit că îmi fac mari speranțe. Într-o primă fază, credeam că am avut dreptate, pentru că atunci când am ajuns acasă, m-am repezit să o încerc, ceea ce, peste machiajul mai obosit de peste zi, bineînțeles că a fost o idee nefericită. Am rămas cu impresia că fardurile sunt nepigmentate și aproape că mi-a părut rău că am luat ceva care arăta pretty dar atât.

Din fericire, i-am mai dat trusei o nouă șansă în zilele următoare și machiajul care mi-a ieșit, un fel de nude make up care a rezistat mai mult decât onorabil, m-a determinat să îmi schimb părerea. Aplicate corect, adica peste baza de fond de ten și eventual primer, fardurile sunt de fapt foarte pigmentate, cu o textură satinată și sunt extrem de ușor de blenduit.

Trusa are 21 de culori, așezate în așa fel încât ai putea spune că sunt mai multe triouri la un loc, fie că le privești pe verticală, fie pe orizontală, ceea ce ușurează enorm munca într-o zi fără inspirație în alegerea culorilor la machiaj. Mai mult, nuanțele sunt potrivite machiajelor de zi, însă există și culori un pic mai tari, cum sunt cele din partea dreaptă a trusei. Nu se compară nici pe departe cu cele neon din trusa 120 dar pentru o iubitoare de culori calde ca mine, este mai mult decât perfect așa.

Rezistența este și ea una de durată iar finish-ul satinat, sideful din farduri fiind discret, de bun gust și exact atât cât trebuie. Trebuie să recunosc că este genul de trusă cu care poți pleca într-o călătorie fără teamă că va ocupa prea mult spațiu sau aceea că machiajul va fi în fiecare zi la fel. Dimpotrivă, eu văd trusa ca fiind una foarte versatilă iar posibilele combinațiile de culori sunt atât de numeroase încât e imposibil să te plictisești prea curând.

O să îmi cer scuze pentru calitate swatch-urilor și pentru lipsa mea de experiență în realizarea lor. Vă asigur că m-am străduit extrem de mult, am încercat cu fdt, primer, pudră și tot nu îmi place cum au ieșit. În realitate sunt mult mai pigmentate însă aparatul meu nu a vrut să țină cu mine. O să pun totuși pozele, să vă faceți măcar o idee vagă:



Ce ziceți de trusa Chit Chat? V-ar plăcea să găsim produsele lor și în România? Ce alte descoperiri în materie de farduri ați făcut? Folosiți farduri care nu sunt neapărat de firmă dar care ați descoperit că își fac treaba ok? Aștept părerile, comentariile, sugestiile și întrebările voastre cu  mare drag.

5 comentarii:

  1. arata chiar super.si sunt mate cum imi plac mie.

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc, e intr-adevar o trusa buna si utila.

    RăspundețiȘtergere
  3. cea mai buna prietena a mamei a lucrat la fondul plastic inainte de a fii desfiintat,si imi amintesc ca eram acolo mai tot timpul,si de fiecare data ma rugam de mama sa-mi cumpere acuarele din-alea,pur si simplu imi placeau la nebunie,eram fascinata de ele.paleta pare f interesanta,si daca zici ca-i ieftina,pacat ca nu exista si la noi.eu n-am nicio paleta,dar tocmai mi-am comandat-o pe cea de 78 de culori de la NYX,si de-abia astept sa vina.

    RăspundețiȘtergere
  4. Me, o sa adori paleta 78 Nyx, eu o am, daca esti curioasa am facut review la ea. Credeam ca sunt singura careia ii placeau la nebunie acuarelele alea, faza faine era ca erau si tare pigmentate.

    Pana la urma am vazut-o pe un site si de cumparat, dar la enorma suma de vreo 14 lire, ceea ce e cam mult. Plus transport...

    Oricum, multumesc mult.

    RăspundețiȘtergere