miercuri, 24 octombrie 2012

NOTD: OPI

Am dispărut puțintel, dar serios că a fost motivat, s-au întâmplat multe și mai ales s-au adunat câteva chestii nu prea plăcute pe mai multe planuri. Dar m-am adunat și am revenit cu un NOTD pentru că era deja cazul să vă arăt ce port pe unghii. Capitolul ăsta a fost sărăcuț rău de tot pentru că am avut perioade lungi fără ojă, dar promit să vă arăt în viitor cum arată culorile pe care le-ați putut admira în colecția mea.

De data asta vă prezint un NOTD în deplasare, oja nu este a mea, nu dețin culoarea aceasta și din nefericire nici nu mai țin minte cum se numește nuanța (e ceva cu Holland, e o nuanță mai veche, nu e din noua colecție). Unghiile mele sunt în continuare scurte și, de parcă nu era de ajuns, mi s-au mai și agățat, așa scurte cum erau. Forma nu prea am cum să o controlez la această lungime, dar susțin în continuare că unghiile mici sunt drăgălașe.

Îmi place mult culoarea, e tare lucioasă (sper să fi reușit să suprind asta în poze), nu mă așteptam să îmi placă să o port (aveam de ales între mai multe nuanțe de roșu dar nu aveam deloc starea necesară să port roșu, asta era cea mai cuminte nuanță). De asemenea, mă lupt un pic cu denivelări ale unghiei, am folosit o bază care să elimine acest aspect, dar veți vedea în poze că n-am reușit total. Deasupra am aplicat top coat-ul Strălucire de diamant de la Kallos. Port oja pe unghii de duminică, deci asta e a patra zi, timp în care am mai făcut câte ceva și de aceea la degetul mijlociu a început să se tocească. Paradoxal, în realitate nu se vede aproape deloc. 

Așadar, las pozele să vorbească de la sine:






Ce părere aveți? Cum vi se pare? Comentariile constructive și formulate elegant sunt mereu așteptate cu interes!

Pe de altă parte, cumva secundar dar tot legat de blog: bănuiesc că ați observat că n-am mai continuat seria postărilor din categoria Superblog 2012 și asta nu pentru că n-aș fi în stare să fac față competiției în sine, ci pentru că nu mi s-a părut corect să arunc o muncă de peste 2 ani pentru un concurs și să îmi schimb total profilul blogului ca urmare a participării la probele impuse. În mod clar, n-am știut în ce mă bag, nu e vina nimănui, dar am preferat să rămân în sfera de interes stabilită. Mai mult, mi s-a părut incorect și față de voi, v-am obișnuit într-un anume stil și cu anumite subiecte și chiar nu am considerat că merită să arunc toată această muncă pe fereastră. Sper să mă sprijiniți și să mă citiți în continuare chiar dacă nu mai concurez la Superblog!

Voi ce părere aveți? Ar fi trebuit să continui competiția (nu e târziu nici acum) sau să rămân la ce mă pricep și gata? Ca de obicei, aștept cu mare drag ideile, părerile și comentariile voastre!

joi, 11 octombrie 2012

Cele mai importante promisiuni

Această postare face parte din seria SuperBlog 2012.

Nu există blogger de beauty care să fie străin de tainele shopping-ului online, nu-i așa? Ei bine, chiar dacă sunt în stare să fac o listă de magazine online pe care le știu și le frecventez, trebuie să mărturisesc că de magazinul online Oktal.ro am aflat cu ocazia acestui concurs. Deviza magazinului, foarte respectabilă de altfel, Promisiuni respectate. Din 1999, arată clar că Oktal este unul din pionierii acestui domeniu pe piața românească, nu știu câte site-uri autohtone existau la momentul respectiv, d-apăi magazine online. Deci de 13 ani, acest magazin online se bazează pe principalele sale atu-uri, adică standarde înalte de profesionalism, tratarea cu respect a clientului și rezolvarea solicitărilor într-un timp cât mai scurt. Practic, asta e tot ce îți dorești, din punctul de vedere al clientului, de la un retailer, fie el online sau nu. 

Dacă stau bine să mă gândesc la istoricul comezilor online, am revenit acolo unde am văzut că sunt tratată cum trebuie, nu neapărat preferențial, dar corect. Acolo unde am văzut că promisiunile magazinului sunt respectate, comanda vine la timp (uneori și mai devreme), comunicarea este eficientă pe toate planurile și acolo unde calitatea produselor m-au făcut să plasez și a doua comandă. 

Am aruncat un ochi (acum n-oi recunoaște că l-am luat puțintel la periat, nu?) pe site și am descoperit câteva produse pe care nu m-ar deranja să le am. Categoria Îngrijire personală nu stă rău deloc, deși ar fi loc de îmbunătățiri. Mi-aș comanda așa:


Uscător de păr Phillips HP8270, îl puteți admira aici, seamănă destul de mult cu Phillips-ul meu Hush (dacă vreți și sunteți curioase, vă povestesc despre el).


Ondulator Rowenta, pentru că, vă vine sau nu să credeți, nu am un asemenea instrument și câteodată tare îi duc dorul.

Pentru sănătatea portofelului meu, mă opresc aici, mai sunt foarte multe produse interesante pe site și care chiar merită încercate. Dacă aveți nevoie de un magazin online de încredere, aveți încă o variantă în Oktal.ro.

Voi de unde vă faceți de obicei cumpărăturile online, beauty related sau nu?

Aștept cu drag ideile, părerile și comentariile voastre!

marți, 9 octombrie 2012

Stil de toamnă

Această postare face parte din seria SuperBlog 2012.

Știți momentul ăla în care îți dai seama că nu ai nimic de îmbrăcat? Și nu, nu vorbesc despre frustrările matinale ale unei fashion addict. Vreau pur și simplu să zic că așa de bine m-am simțit în haine subțiri vara care tocmai a trecut încât nici nu mi-am imaginat cum va fi să trec din nou la mânecă lungă, pulovere sau pantaloni lungi. Motiv pentru care, pentru prima dată în viață, cred, am ratat pregătirea vestimentară, altădată pentru școală, acum pentru toamnă pur și simplu. Da, cu trendurile sunt la curent (nu mă dau în vânt după ținte, de exemplu, nu mi-au plăcut prea mult niciodată), cu practica stau mai prost. Așa încât m-am bucurat atunci când am văzut că la Real a apărut noul catalog care colecția de toamnă marca Designers, un brand propriu Real, care propune haine de calitate pentru toate vârstele și toate gusturile, dar și toate ocaziile. Brandul promite materiale de calitate, atenție acordată trendurilor și haine ușor de asortat. Dar mai bine hai să vă arăt ce mi-a făcut cu ochiul din acest catalog în materie de ținute care să mi se potrivească:



Poncho-ul este un vechi vis al meu, mă tentează unul de ceva timp și de data asta cred că o să acționez:


Nu vă mai plictisesc cu balerinii foarte frumoși, cu ghetele cu platformă (formula câștigătoare toamna asta) sau de lenjeria intimă foarte interesantă. Vă invit să le admirați pe toate aici

Vouă vă place ceva din acest catalog? Care e trendul vostru favorit toamna asta? 

Ca de obicei, aștept cu mare drag și interes ideile, părerile și comentariile voastre!

miercuri, 3 octombrie 2012

Colecția mea de pensule [Pic heavy]

V-am amenințat de foartă multă vreme cu postarea asta, era cazul să îmi pun în practică amenințarea. Cel mai mult mi-a luat să le prind pe toate curate, dar acum câteva zile le-am spălat pe toate, le-am lăsat regulamentar la uscat (dacă vreți vă povestesc și despre asta) și am reușit într-un final să le pozez pe toate.

Dacă mai rămâne vreo îndoială, vă lămuresc instant: pensulele sunt pasiunea mea cea mai mare, ce veți vedea în continuare e rezultatul unei munci de cel puțin 2 ani, când m-a lovit amorul. Și acum, când am atâtea, tot tresar la vederea lor atunci când intru într-un magazin de cosmetice, restul mă atrag, dar nu îmi dau senzația aia de Trebuie să le am! Și da, am lăsat-o mai moale cu cumpăratul, printre altele și pentru că durează o eternitate să le spăl (am un pitic mic și enervant, le spăl după fiecare folosire). 

Am renunțat la toate acele pensule cu burețel (care nu lipsesc din niciun set, se pare) sau pe cele pe care le am de prea multe ori (cum sunt cele pentru aranjat gene/sprâncene) și în general le-am păstrat doar pe cele pe care chiar le folosesc. 

Ultima observație este că am preferat să vi le arăt în funcție de brand, și așa sunt foarte multe poze și dacă le mai aranjam și în funcție de scop, se mai încărca postarea fix săptămâna viitoare pe vremea asta. Așa că las pozele să vorbească:

Privire de ansamblu:



1. Pensule Ecotools (cadou de la hubby):


2. Pensule Eyes Lips Face:


Si detalii:





3. Pensule No.7




4. Pensule no name (adică nu mai știu ce brand sunt):


5. Pensule OPIA/Penny's (Irlanda):



6. Pensule chinezești (le-am luat incredibil de ieftin, dar sunt suprinzător de pufoase):


7. Pensula F80 Sigma:


8. Pensule Avon:


9. Amestecate (H&M, Alverde, Urban Decay, ELF pentru liner și altele):



Acum, câteva cuvinte despre cum le depozitez. Le țin lângă dulăpiorul cu cosmetice, să le am la îndemână. Momentan am un suport de pixuri și o cutiuță rotundă de la bețigașele de urechi (l-am cumpărat special maxi-size cu gândul la pensule). Știu că nu e modalitatea perfectă, lucrez la asta, dar ca o sugestie, să știți că borcănașele de la bețișoarele de urechi sunt foarte faine pentru depozitat pensule. 




Știu ce ați vrea să mă întrebați acum: nu, nu am idee câte sunt în total. De fiecare dată când le spăl încerc să le număr, dar de fiecare dată pierd șirul. Dar dacă mă rugați frumos și simpatic, promit că mai fac un efort și vă spun. De asemenea, dacă vreți un review la vreuna din pensule, spuneți și mă conformez.

Cum vi se pare colecția mea? Fără care din ele m-ați lăsa, dacă ați avea ocazia?

Ca de obicei, aștept cu mare drag și interes părerile, ideile și comentariile voastre!

luni, 1 octombrie 2012

Un mic wishlist

Această postare face parte din seria SuperBlog 2012.

Prima mea reacție a fost: Dar care e legătura dintre o mașină și un blog de beauty? Asta nu pentru că nu m-aș pricepe deloc la mașini (știu și eu vreo două chestii relative la acest domeniu), ci pentru că nu mă dau în vânt din principiu după lucrurile amestecate. Dar apoi m-am gândit mai bine și mi-am dat seama, adaptând o vorbă celebră, că nimic din ce e frumos nu e străin bloggerului de beauty. Să mă explic: am carnet de conducere de 2 ani, nu însă și mașina mea, din mai multe motive, cel mai stringent fiind totala lipsă de parcare pentru încă o mașină în familie. Asta nu m-a împiedicat însă să mă gândesc care ar fi mașina dacă nu perfectă măcar potrivită pentru mine și nevoile mele. M-aș vedea la volanul unei mașini de talie mică, agilă și economică și mai ales ușor de parcat oriunde. Dacă însă mi-ar cere cineva să îi recomand o mașină, m-aș baza în primul rând pe dorințele și necesitățile respectivei persoane, luând în calcul, bineînțeles, trăsăturile de personalitate dar și preferințele persoanei respective. Și mai bine ar fi dacă aș recomanda ceva ce mi-a trecut, într-un fel sau altul, prin mâini și pot să îmi dau cu părerea la modul avizat.

Mi s-a părut interesant să fac un mic exercițiu de imaginație, să văd ce îmi inspiră anumite automobile. Ca o paranteză, dacă aveți cumva în plus un Chevrolet Cruze bej perlat, vă dau adresa mea și promit solemn că nu mă supăr. Dar Cruze-ul nu e singura mașină pe care nu m-ar deranja să o conduc, noua Toyota Avensis 2012 având lucruri în comun cu produsul General Motors. Mi se pare că au același aer puțin agresiv, dat de forma farurilor din față, dar și o anumită notă comună de eleganță. Aruncați o privire la Avensis, varianta sedan (adică cu portbagajul scurt, pentru necunoscătoare în ale mașinilor):


Mi se pare că mașina asta strigă după o manichiură French, dar în varianta matte black, adică așa (manichiură pe care o veți vedea și pe unghiile mele într-o zi cu soare):



Sau un machiaj al ochilor simplu, elegant și de efect, asortat cu un ruj roșu, cam așa:



Dar, pe de altă parte, m-aș putea decide pentru o culoare mai deschisă, așa, de exemplu:



În acest caz aș apela cu încredere la o ojă cu textură metalică (dacă știți vreuna disponibilă la noi, dați-mi de știre, chiar îmi doresc așa o ojă):





Cred că v-ați dat seama: am început un mic wishlist pentru oje, nu numai cele metalice mi s-au pus pe suflet, mai am și alți inculpați. Din nou, n-aș zice nu unei Toyota Avensis, doar că trebuie mai întâi să conduc una pentru a-mi putea da cu părerea.

Voi ce ziceți? Vă plac ideile mele de manichiură? Dar mașina? Vouă ce vă inspiră? 
Promit că următoarea postare va avea treabă cu pensule, cu multe pensule, stați pe recepție!

sâmbătă, 29 septembrie 2012

Review: Șampon TIS cu urzică pentru păr gras

Dacă m-ați citit de la început, probabil știți că am promis la un moment dat că nu voi scrie recenzii la șampoane pentru simplu motiv că părul meu este unul gras, cu o personalitate cât casa, extrem de mofturos și  imposibil de mulțumit. Mai mult, mă lupt cu părul gras de ceva timp, îmi amintesc cu nostalgie de vremurile când mă spălam pe cap o dată pe săptămână în copilărie. Știu că există multe persoane care își spală săptămînal părul și acum, ca adulți, pentru că nu e necesar mai mult, dar mie mi se pare de-a dreptul SF să ai părul curat mai mult de o zi sau maxim două, dacă șamponul este nou și foarte foarte bun.

Așadar, din ce am mai citit pe alte bloguri, nu sunt singura cu această problemă imensă, așa cum credeam și bănuiesc că sunt foarte multe fete care nu numai că mă înțeleg perfect dar care poate ar aprecia câte o sugestie sau un review în ceea ce privește îngrijirea unui astfel de tip de păr. În plus, cine știe, poate în cadrul uneia din postările astea aflu de la vreunul din cititorii mei secretul extrem de bine ascuns al modului de a prelungi viață părului curat. Nu mă înțelegeți greșit, nu cu spălatul am eu o problemă, de felul meu sunt mai degrabă rățușcă, ador apa, dar problema e ca de la un punct încolo devine obositor la nivel psihic să te stresezi că ți se îngrașă prea repede părul, să ajungi să îți faci programul în funcție de spălatul părului. Am norocul să am și un păr bogat, dar asta se transformă într-un mic blestem atunci când trebuie să îl usuc, mai ales că nu e tocmai scurt.

Am încercat absolut tot ce înseamnă șampon pe piața românească și nu numai (cercetări extinse am întreprins și în Franța sau Irlanda), am folosit șampoane de 4-5 lei dar și de 100 de lei, cu fix același rezultat: o spălare ok, după care părul se îngrașă în maxim o zi jumate. Noroc cu șamponul uscat, care mă salvează încă o zi, pentru că altfel mi-aș petrece jumătate din viață spălând și uscând podoba capilară. 

Vreau să vă povestesc în această postare despre un șampon destinat părului gras, produs de TIS Farmaceutic în gama Q4U Dr. Farm. Raisa Motocescu, șampon care mi-a făcut cu ochiul într-un supermarket foarte bine aprovizionat din Constanța (cu un raion impresionant de produse naturiste) mai ales pentru faptul că e pe bază de urzică. Nu cred că e nevoie să vă reamintesc șamponul cu care ne spălam în copilărie, tot pe bază de urzică, verde, într-o sticlă de 250 de ml cred, dar extrem de bun. 



Dar hai să o luăm metodic, după cum v-am obișnuit:

Preț: 5,20 lei (probabil variază în funcție de magazinul naturist de unde îl luați)

Cantitate: 200ml.

Termen de valabilitate: aproximativ 2 ani (al meu e produs în martie 2012 și expiră în februarie 2014)

Mod de utilizare: se spală părul și se clătește cu apă caldă. Se șamponează părul din nou (se ține șamponul în contact cu părul aproximativ 5 minute). Se clătește cu apă din abundență. (conform ambalajului)

Ingrediente de bază: extracte de urzică, mesteacăn și salvie (ingredientele bune), SLS-ul (ingredientul mai puțin bun, dar este cel responsabil pentru producerea spumei).

Ce promite: Combate căderea părului provocată de sebumul abundent, datorat factorului genetic sau poluării. Curăță și degresează pielea capului și firul de păr. Îmbunătățește microcirculația la nivelul dermului. Are proprietăți astringente și antimicrobiene datorită extractelor de urzică, mesteacăn și salvie. (tot conform etichetei)

Ce face de fapt: Să luăm punct cu punct promisiunile, să vedeți ce a funcționat și ce nu în cazul meu. În primul rând, am folosit șamponul exact înainte să încep să îl folosesc pe cel împotriva căderii părului de la Gerovital, eram fix la apogeul înfrumusetății covoarelor și parchetului cu podoaba capilară proprie. Nici nu l-am folosit vreme prea îndelungată, să pot observa efectele și, în plus, problema era mult prea gravă. Mai mult, la mine căderea părului e pur sezonieră, n-are treabă cu părul gras pentru că altfel aș fi fost demult cheală. Despre curățatul și degresatul pielii capului, numai de bine. Părul rămâne curat și mătăsos, păcat că în cazul meu nu durează mai mult ca după orice șampon, special pentru păr gras sau nu (tind să cred că aici nu e vina produsului și exclusiv a mea). Un plus este faptul că șamponul nu este deloc la fel de agresiv ca cele pe care le știm cu toții (brandurile consacrate), care provoacă și mai mult sebum tocmai din cauza acestei agresivități. Chestia cu microcirculația nu prea am avut cum să o testez, cred eticheta pe cuvând. În schimb, proprietățile astringente și antimicrobiene le-am simțit din plin, pentru că am observat o îmbunătățire în ceea ce privește mica și drăgălașa problemă pe care o aveam cu coșulețele dureroase de pe scalp. 

Ce mi-a plăcut: șamponul acesta are un miros absolut divin, care pe mine mă duce cu gândul la mesteacăn. Mirosul are o dulceață ca cea a caramelului, dar nu e leșinăcios. Am adorat pur și simplu acest parfum și, chiar dacă pe lista de ingrediente e și parfumul (probabil sintetic), tind să cred că mirosul produsului e dat de combinația urzică-mesteacăn-salvie. E un miros care chiar te trimite cu gândul la natural și chiar și cu nasul meu extrem de fin, n-am detectat vreo urmă de artificial (cum se întâmplă de exemplu la produsele cu miros de pepene, căpșune și așa mai departe, știți la ce mă refer). 

Apoi m-a dat pe spate felul cum arăta părul după spălare și uscare. Am folosit șamponul simplu, fără balsam sau alte produse, am fost curioasă de rezultat în condiții cât mai obiective cu putință. Astfel am constatat că , după folosire, puteai jura că m-am dat cu cel mai scump balsam. Părul e extrem de disciplinat, fără antenuțe care ar putea prinde și bulgarii, este foarte moale și deloc încurcat și are un luciu cu totul aparte. Am repetat experiența, ca să mă conving, este doar meritul acestui produs. Din două șamponări se pot rezolva foarte multe probleme, ceea ce m-a impresionat cu adevărat.

De asemenea, produsul este foarte blând cu părul și poate și de aceea îl disciplinează așa ușor și îl face să arate așa bine. Textura este una foarte interesantă, pare destul de lichidă la prima vedere, trebuie sa ai grijă să nu-ți scape printre degete, însă nu e nevoie de foarte mult produs pentru cele două șamponări. 

Ce nu mi-a plăcut: n-ar fi deloc corect să acuz sărmanul șampon de lucruri care știu sigur că sunt specifice părului meu. Faptul că nu îmi ține părul curat mai mult de două zile nu mi se pare un capăt de țară, nici șampoanele dermatologice de 100 de lei nu reușesc acest lucru. Pe de altă parte, nicăieri pe ambalaj sau pe site nu apare această promisiune, deci orice așteptare a mea și implicit orice eventuală dezamăgire în acest sens sunt strict problema mea. 

Per total, șamponul mi se pare un produs foarte bine formulat, care este în stare să ofere extrem de multe beneficii pentru păr și care chiar face ceea ce promite, în măsură în care are cu cine. Cu siguranță îl voi cumpăra din nou pe viitor, mă declar dependentă de mirosul lui, dar și de efectele de-a dreptul extraordinare asupra părului, care mă fac să mă simt efectiv abia ieșită pe ușa salonului. Cred că ăsta e cuvântul cel mai potrivit, răsfăț pentru păr. Sunt curioasă cum se comportă și cei 2-3 frați ai acestui produs, tot de la TIS (îi puteți vedea aici), veți citi despre ei în curând.

Voi ați testat vreun produs TIS pentru păr? Ce impresie v-a lăsat? Aveți vreun sfat magic pentru părul gras?

Ce de obicei, aștept cu interes și mare drag părerile și comentariile voastre!

joi, 27 septembrie 2012

Loțiune matifiantă de zi Avon Solutions

Acest produs este unul din prietenii de bază ai celor cu tenul gras și care au probleme cu luciul acestuia pe parcursul zilei. Am descoperit această cremă atunci când fondul de ten matifiant plus stratul de pudră deasupra nu mai făceau față pe parcursul zilei și chiar începuse să mă enerveze luciul acela neplăcut. Dar asta nu era singura mea problema. Până la momentul respectiv, ignoram cu grație indicația de a folosi cremă dimineața, credeam că este suficient să o aplic seara, pe tenul demachiat.. Ei bine, am dat de un fond de ten care mi-a arătat cine e șeful, respectiv el, pentru că nu-l puteam întinde de nicio culoare dacă nu aplicam în prealabil crema. Astfel am împușcat doi iepuri deodată, obținând și matifierea necesară. Revenim un pic în urmă, când mă confruntam cu luciul și trebuia să iau măsuri. Atunci când apare un pitic, rezolv problema cu zel dublu. Adică rapid am pus mâna și pe crema matifiantă de la Avon dar și pe cea de la Farmec, o să citiți și despre ea în curând, tot aici. 

Crema de zi matifiantă cu SPF 15 face parte din familia mare Avon Solutions, mai precis din gama Complete Balance. Așa arată toată gama:



Și acum, după cum v-am obișnuit, să luăm la bani mărunți produsul, să vedem ce poate:

Preț: Prețul standard este de 27 de lei, dar eu am achiziționat cel de-a doilea borcănaș (ca primul, de altfel) la prețul de 30 de lei pe care l-am plătit pentru setul de 3 produse: cremă, mască și spumă de curățare. În campania 14, de exemplu, o puteți găsi la prețul de 19,99 lei.

Cantitate: 50 de ml. 

Termen de valabilitate: 36 de luni (nedeschisă), 12 luni după deschidere

Cum se folosește: Crema se aplică dimineața pe tenul curat și pe gât și se masează. Aici am două amendamente: eu aplic crema și seara, pentru un efect dublu de matifiere, am constatat că eficiența produsului crește în acest fel. Cea de-a doua observație este că loțiunea face față cu brio misiunii de bază de machiaj, chiar și pentru tenul gras, v-am spus, în cazul meu, ușura aplicarea fondului de ten. 

Ingrediente: Aqua, Ethylexyl Methoxycinnamate, Ethylhexyl Salicylate, Dimethicone, Butylene Glycol, Glycerin, Butyl Methoxydibenzoylmethane, Di-C12-15 Alkyl Fumarate, Hydroxyethyl Acryloyldimethyl Taurate Copolymer, Isohexadecane, Phenoxyethanol, Silica, Dimethicone Crosspolymer, Methylparaben, Parfum, Carbomer, Acrylates/C10-30 Alkyl Acrylate Crosspolymer, Disodium Edta, Propylparaben, Polysorbate 60, Dilauryl Thiodipropionate, Sodium Hydroxide, Pyridoxine Hci, Sorbitan Isostereate, Sodium Hyaloronate, Zinc PCA, Caprylic/Capric Tryglyceride, Camellia Sinensis Extract, Caprylyl Glycol, Hexylene Glycol, DNA.

Ce promite: Tenul arată catifelat, sănătos și își menține aspectul mat. Concepută special pentru tenul mixt, crema matifiază zona T, lăsând zona pomeților suplă și catifelată. Formula cu extract de frunză de camelie este îmbogățită cu zinc activ PCA, cunoscut pentru calitățile sale de controlare a sebumului. (conform pliantului care vine în ambalaj)

Ce face de fapt: Crema aceasta e genul acela de produs a cărui acțiune o poți analiza cel mai bine atunci când faci o pauză în folosire. Ce-am constatat eu? Că tenul meu face pe nebunul, nu îl mai pot controla cu nimic și se poartă exact cum îl taie capul. Frumos? Nu prea. Cu alte cuvinte, ideea e că o perioadă am avut senzația că tenul meu nu are nevoie de această cremă și am ajuns să regret amarnic. Atâta timp cât este folosită cu regularitate, crema chiar ține sub control secreția de sebum, nu-l mai lasă să treacă de fond de ten și pudră și în general îți face viața un pic mai ușoară. Îmi veți spune că fac mofturi degeaba, problema cu sebumul în exces de-a lungul zilei se poate rezolva foarte ușor cu niște servețele matifiante. Voi răspunde foarte simplu că mi se pare mai ușor să previn decât să tratez constant. Cu alte cuvinte, să aplic crema dimineața înainte de machiaj și încă o dată seara (nu cred prostia aia cu crema specială pentru noapte, cu ce e diferit noaptea procesul de regenerare al pielii?). Așa, mă asigur că produsul funcționează la capacitate maximă iar dimineața e mai ușor ca produsul să performeze. Rezumând, crema este eficientă, chiar face ce promite.



Ce mi-a plăcut: Aici trebuie să fac listuță, n-ar fi rău să pun și niște bullets. Să o luăm cu începutul. Îmi place faptul că borcănașul de cremă are și un căpăcel interior, pe lângă capacul normal, care, apropo, poate fi folosit cu succes pe post de oglinda, așa e de strălucitoare suprafața. Parfumul este și el foarte plăcut, deși, dacă studiem un pic lista de ingrediente, vedem că e înspre coada listei (deci într-o cantitate mai mică). textura este una ușoară, crema se întinde foarte ușor și, mai mult, intră repede în piele, lăsând în urmă un ten catifelat, mat. Îmi mai place și faptul că e o bază extraordinară de machiaj, dincolo de efectul anti-sebum. Cât despre rezinstența la apariția nedorită a sebumului, nu e perfectă, nu rezistă toată ziua, ar fi și culmea, însă lungește considerabil senzația de machiaj abia aplicat, așa încât în cazul meu făcea față chiar și unei zile de muncă de 8 ore. Un mare plus este și faptul că are SPF 15, util tot timpul anului (sper că știți că nu numai vara trebuie să ne protejăm tenul de efectele nocive ale razelui soarelui și că inclusiv zilele cu nori ne pot face o surpriză neplăcută, singura metodă de evitare a ridurilor fiind tocmai acest gen de protecție). 

Ce nu mi-a plăcut: Faptul că nu are efect întârziat și că, logic, trebuie folosită pentru a avea rezultate. Glumesc, bineînțeles, sau mai degrabă încerc să găsesc vinovați pentru lenea mea combinată cu uitatul. Serios vorbind, ambalajul ar putea suferi îmbunătățiri, în sensul că nu mă atrage foarte tare faptul că trebuie să iau crema cu degetele, ideal ar fi un tub. Alte puncte în minus  majore eu n-am prea găsit, per total e un produs bun, care își ține promisiunile și care pentru mine personal reprezintă un punct de bifat în rutina tenului. Dacă îi dați buline negre, lăsați-le în comentarii, poate cu ocazia asta îmi mai împrospătez și eu memoria și așa suferindă. 

Voi ce părere aveți despre această loțiune/cremă? Ați avut-o? Vă place? Ce alte produse mi-ați recomanda pentru aceeași problemă?

Ce de obicei, aștept cu interes și mare drag ideile, părerile și comentariile voastre!

sâmbătă, 22 septembrie 2012

Review: Borcănaș cu acetonă Delia Cosmetics

Mi-am dat seama că n-am mai scris nicio postare nails-related de ceva timp și am zis că e cazul să rezolv problema. Nu o să vedeți un NOTD de data asta și nici vreo îmbogățire de colecție, ci o să vă arăt cum prefer eu mai nou să îmi îndepărtez oja de pe unghii. Micul meu secret este borcănașul cu acetonă produs de Delia Cosmetics (credeți-mă, până să fac o poză mărită produsului m-am chinuit o grămadă să aflu care este brandul), care se pare că este o marcă poloneză de cosmetice. 

Problema cu coloratul unghiilor are două fațete: pe de o parte, aplicarea ojei (problemă mai mult sau mai puțin spinoasă, de la caz la caz) și pe de altă parte, îndepărtarea ei, care pentru mine prezintă un anumit grad de disconfort. Să nu credeți că am doar oje doldora de sclipici, doar v-am arătat colecția mea, nu cred că am mai mult de 3 oje cu vagi urme de sclipici (oroarea supremă în materie de îndepărat de pe unghii). O vreme am folosit cu drag și spor tradiționalele dischete demachiante îmbibate cu acetonă, dar mă deranja faptul că trebuia să insist, să apăs sau să frec, după caz, ceea ce îmi lăsa o senzație nu prea plăcută pe unghie (da, sunt mimoză cu acte în regulă). Știam că există și varianta curățării unghiilor folosind borcanașele cu acetonă și într-o primă fază am zis că îmi fac unul singură, acasă (găsisem și un tutorial, tot o să îl aplic, materialele le am toate în casă), însă am găsit în Carrefour un asemenea borcănaș gata făcut, adică frumușelul acesta:


Acum hai să aruncăm un ochi să vedem cum se prezintă din punct de vedere tehnic produsul, după coordonatele cu care v-am obișnuit deja:

Preț: 5,30 lei în Carrefour. În alte părți nu știu dacă se găsește, n-am văzut, dar nici n-am căutat, dar bănuiesc că ar trebui să îl găsiți și în acele magazine/standuri unde se găsesc oje ieftinuțe. Se găsesc însă și alte variante, de la alte firme. 

Cantitate: 50 de ml de ojă îmbibată într-un burețel separat în 4 în interiorul unui borcănaș de plastic.

Cum se folosește: se introduce degetul (și implicit unghia ojată) în borcănaș (vă ziceam că buretele e tăiat în 4, e loc suficient și perfect pentru câte un deget), se rotește borcănașul și astfel se îndepărtează oja. Uneori trebuie insistat, pentru că marginile nu se curăță mereu perfect chiar din prima. 

Ingrediente: Acetone, Aqua, Glycerin Propylene Glicol, Chamomilla Recutita Flower Extract, Glycerin Linoleate, Glyceryl Linolenate, Calendula Officinalis Flower Extract, Triticum Vulgare Germ Oil, Panthenol.

Ce promite&Acțiune: Îndepărtează lacul de pe unghii, hrănește și întărește unghiile.

Ce face de fapt: Fix ce promite. Îndepărtatul ojei nu e chiar perfect mereu, am explicat că pentru curățarea totală a marginilor unghiei trebuie insistat un pic (evident, e și în funcție de ojă, cele mai încăpățânate se lasă mai greu indiferent de metoda folosită). Cât despre hrănire, am observat că după ce folosesc acest produs nu mi se mai usucă atât de rău unghiile, sau cel puțin nu așa de rău cum se întâmpla când foloseam acetona tradițională. Într-o primă fază am fost tentată să zic că întărirea unghiilor e doar o poveste, dar am stat un pic și m-am gândit și mi-am dat seama că de ceve vreme nu mi se mai rup unghiile și nici nu mi se mai exfoliază, inițial pusesem acest fapt pe seama tratamentului cu calciu de la Golden Rose, dar trebuie să recunosc că și acest produs are aportul lui. Deci da, pe testatelea, produsul bifează cu succes și promisiunea întăririi unghiilor, în condițiile în care nu am carențe de calciu (am avut mici pete pe unghii, știți voi de care, dar și ele au dispărut de ceva vreme).

Ce mi-a plăcut: Faptul că nu mă mai confrunt cu senzația aia de apăsare pe unghie, faptul că rezolv rapid treaba și că pot face și alte chestii în timp ce îmi curăț unghiile (sunt mare fan multitasking), sau, dacă vreți, și mai multe. Pe de altă parte, mi se mai întâmplă să mai pecesc câte o unghie când le colorez și este de un real ajutor faptul că doar bag degetul cu unghia problemă în borcănaș în loc să iau o dischetă cu acetonă și, pe drum, să cauzez pagube și mai mari. 

De asemenea, se pare că există în mai multe variante, eu sunt la al doilea borcănaș cu capac roșu și am crezut că produsul e același indiferent de culoarea capacului. Ei bine, nu. Roșu este produsul care hrănește, și conține ulei de germene de grâu, verde închis regenerează, conține vitamina F, albastru se laudă cu multivitamine și extract de gălbenele iar verde mai deschis conține vitamina B5 și întărește unghiile. Promit că le iau pe toate la testat, doar că s-ar putea să dureze ceva vreme, pentru că un borcănaș ajunge chiar și câteva luni, burețelul din interior se murdărește, desigur, dar asta nu e o problemă. Veți ști că e timpul pentru un nou borcănaș atunci când buretele îți schimbă consistența, devine mai moale și se desprind scame din el.

Ambalajul este și el unul foarte bine gândit, capacul este destul de etanș, am luat borcănașul în călătorii și n-a curs nicio picătură și nici nu mi s-au pătat restul lucrurilor. Am avut doar grijă să îl fixez un pic mai bine ca de obicei. 

Raportul calitate-preț mi se pare potrivit. Deși cu 5 lei poți găsi o cantitate mult mai mare de acetonă, diferența o face, în mod clar, burețelul și borcănașul, și ele reproductibile cu un preț mai mic. 

Ce nu mi-a plăcut: Nu miroase a ylang ylang și a floarea pasiunii (așa cum mi-aș dori să miroasă benzina la pompă, dar asta e cu totul altă discuție). Dacă burețelul s-a murdărit prea tare în urma încărcării cu reziduuri de ojă închisă la culoare, există riscul ușoarei colorări a degetului cu respectivele urme. Nu e o problemă majoră, nu rămân pete. 

Borcănașul vine cu un surplus de acetonă, eu vărs un pic din ea, pentru că altfel risc să dea pe-afară. Pe de altă parte asta înseamnă că nivelul acetonei se poate completa când e cazul.

Promit solemn că voi încerca să fac un astfel de borcănaș cu acetonă acasă, nu e deloc greu și mai ales promit să vă bombardez cu poze imediat ce reușesc să găsesc un pic de timp să fac acest mic proiect DIY.

Per total, mă încântă atât produsul în sine cât și principiul din spatele lui, mi se pare modul ideal de a îndepărta oja de pe unghie și sunt de părere că dacă ne putem ușura viața cu astfel de detalii, de ce să nu o facem.

Voi ați încercat acest sistem de îndepărtare a ojei? Cum vi s-a părut? Dacă n-ați încercat, v-ar tenta?

Ca de obicei, aștept cu mare drag părerile, ideile și comentariile voastre. 

miercuri, 19 septembrie 2012

Măștile mele de la Avon

Da, iar Avon. Și, culmea, nu mă plătesc, ba dimpotrivă, ca în bancul cu Radio Erevan, eu le dau lor bani. Redevenind serioasă, trebuie să încep de fapt prin a spune că, paradoxal și invers proporțional cu accesibilitatea lor, măștile de față de la Avon nu s-au bucurat de prea multe review-uri. Asta, bineînțeles, la o documentare destul de sumară și rapidă, în urma căreia am constatat că mult mai bine stau măștile de păr de la aceeași firmă. Pe de altă parte, mi s-a părut că am într-un final pretextul să vă arăt, treptat, mica  mea colecție de măști pentru față și de data aceasta am preferat să le prezint în funcție de firmă. 

Ce veți citi în continuare nu sunt review-uri în adevăratul sens al cuvântului pentru măștile de la Avon, ele vor veni în măsura în care vă interesează subiectul și voi primi cereri în acest sens. M-am gândit mai degrabă la o prezentare a acestor produse, cu mici observații personale. 

Imagine de ansamblu:


1. Mască Solutions Complete Balance (Deep Cleansing Clay Mask). Mai pe românește, tradiționala mască cu argilă, parte din setul pe care vi l-am arătat aici. E al doilea flacon care îmi ajunge pe mâini, este o mască destul de bună, varianta rapidă și leneșă a mult mai sănătoasei combinații de argilă în varianta potrivită conform tipului de ten. Își face rezonabil treaba, nu am avut niciun șoc în ceea ce privește profunzimea curățării și partea care nu mă încântă deloc este că nu am observat nicio modificare a nivelului de sebum, așa cum ar fi normal la o mască ce are în compoziție argilă. 


Prețul întreg în catalogul Avon este 21 de lei pentru 75 de ml, însă o găsiți destul de des fie la ofertă fie ca parte din set, la rândul lui la un preț avantajos.

2. Mască Planet Spa Dead Sea Minerals (Facial Mud Mask). Începe să se contureze un tipar, nu-i așa? Ce persoana întreagă la minte are nu una ci două măști cu argilă/nămol? Vă zic eu, una care încă are mici probleme cu sebumul. Masca Planet Spa promite reducerea acestuia, precum și diminuarea aspectului porilor dilatați tocmai datorită compoziției care include nămol și minerale de la Marea Moartă. Ca toate suratele ei din aceeași gamă, miroase tare bine și este tot o variantă leneșă și rapidă de mască cu argilă. Diferența față de cea din gama Solutions este că, după folosire, rămâne pe piele un fel de filtru lunecos (nu o peliculă grasă însă), oricum, o senzație destul de ciudată. Rămâne să mai testez acest lucru și să revin cu un review complet și informat.


Prețul întreg e 26 de lei, tot pentru o cantitate de 75 de ml, dar și ea este des subiectul unor promoții.

3. Mască Planet Spa Provence Lavender and Jasmine (Purifying Face Mask). Aici începe cu adevărat distracția, masca asta e una din preferatele mele ca mod de aplicare și mai ales de îndepărtare, sunt mare fan măști tip film și cu atât mai mult a uneia care miroase frumos, e lila și mai are în plus și particule strălucitoare. Efectul de purificare în profunzime se simte, cel puțin în cazul meu, marea mea problemă este că după aplicare am tendința să mă înec din cauza unui ingredient care îmi irită căile respiratorii. Nimic însă ce nu se poate rezolva cu o mică repriză de tuse. 


Mirosul este cel specific gamei, poate mai pronunțat și de aceea ușor iritant, cantitatea de 75 de mil și prețul de 26 de lei.

4. Mască Planet Spa Mediteranean Olive Oil (Hidrating Face Mask). După cum vedeți, am varianta de 7 ml, am profitat la un moment dat de un pachet de mostre care o includea și pe aceasta în dublu exemplar. Mi-a plăcut mult de tot mirosul, ce de obicei plăcut și nu prea strident, dar și efectul de hidratare și catifelare pe care îl lasă în urmă. Fixată cum sunt pe măștile purificatoare, poate n-ar fi rău să folosesc mai des astfel de produse, chiar și tenul gras are nevoie de hidratare. Mă bate gândul ca la un moment dat în viitor să achiziționez și varianta full size, să văd ce poate. 


Pentru produsul full size, de 75 de ml, prețul este 26 de lei.

5. Mască Planet Spa Japan Sake and Rice (Smoothing Face Mask). Din nou varianta mostră, de 7 ml. Cred că aceasta este varianta care m-a impresionat cel mai puțin, mi se pare inutilă o mască pentru netezirea tenului. Măcar dacă ar lasă în urmă un ten de textura a știți voi ce de bebeluș dar nu-mi amintesc să îmi fi provocat revelații atunci când am folosit-o. Dacă mă rugați frumos, o să o achiziționez full size și o să o supun unor teste amănunțite, poate poate îi aflu secretul.


În poză nu se vede foarte clar, este varianta roz pal a gamei, mirosul trebuie să mărturisesc că mi-a plăcut, dar pentru asta nu ar fi foarte inteligent să dau 26 de lei pentru varianta full size, nu?

Voi ce măști aveți de la Avon? Ce părere v-au lăsat măștile Avon testate? Pe care mi-ați recomanda-o? 

Ca de obicei, aștept cu mare drag ideile, părerile și comentariile voastre!

luni, 17 septembrie 2012

Particip la Super Blog 2012

După îndelungi deliberări interioare și niște păreri exterioare, m-am decis să îmi iau inima în dinți și să mă înscriu la concursul Super Blog, ediția 2012. Motivul principal este că sunt tare curioasă cât de bine pot face față unei astfel de competiții. Mai mult, mi s-a părut interesant mecanismul concursului, așa că vă invit să îmi fiți alături în cadrul acestei provocări începând cu 1 octombrie.


Ce ziceți, am vreo șansă? M-aș bucura să vă am alături.

Dacă aveți blog și vă tentează concursul, găsiți toate detaliile aici