joi, 11 octombrie 2012

Cele mai importante promisiuni

Această postare face parte din seria SuperBlog 2012.

Nu există blogger de beauty care să fie străin de tainele shopping-ului online, nu-i așa? Ei bine, chiar dacă sunt în stare să fac o listă de magazine online pe care le știu și le frecventez, trebuie să mărturisesc că de magazinul online Oktal.ro am aflat cu ocazia acestui concurs. Deviza magazinului, foarte respectabilă de altfel, Promisiuni respectate. Din 1999, arată clar că Oktal este unul din pionierii acestui domeniu pe piața românească, nu știu câte site-uri autohtone existau la momentul respectiv, d-apăi magazine online. Deci de 13 ani, acest magazin online se bazează pe principalele sale atu-uri, adică standarde înalte de profesionalism, tratarea cu respect a clientului și rezolvarea solicitărilor într-un timp cât mai scurt. Practic, asta e tot ce îți dorești, din punctul de vedere al clientului, de la un retailer, fie el online sau nu. 

Dacă stau bine să mă gândesc la istoricul comezilor online, am revenit acolo unde am văzut că sunt tratată cum trebuie, nu neapărat preferențial, dar corect. Acolo unde am văzut că promisiunile magazinului sunt respectate, comanda vine la timp (uneori și mai devreme), comunicarea este eficientă pe toate planurile și acolo unde calitatea produselor m-au făcut să plasez și a doua comandă. 

Am aruncat un ochi (acum n-oi recunoaște că l-am luat puțintel la periat, nu?) pe site și am descoperit câteva produse pe care nu m-ar deranja să le am. Categoria Îngrijire personală nu stă rău deloc, deși ar fi loc de îmbunătățiri. Mi-aș comanda așa:


Uscător de păr Phillips HP8270, îl puteți admira aici, seamănă destul de mult cu Phillips-ul meu Hush (dacă vreți și sunteți curioase, vă povestesc despre el).


Ondulator Rowenta, pentru că, vă vine sau nu să credeți, nu am un asemenea instrument și câteodată tare îi duc dorul.

Pentru sănătatea portofelului meu, mă opresc aici, mai sunt foarte multe produse interesante pe site și care chiar merită încercate. Dacă aveți nevoie de un magazin online de încredere, aveți încă o variantă în Oktal.ro.

Voi de unde vă faceți de obicei cumpărăturile online, beauty related sau nu?

Aștept cu drag ideile, părerile și comentariile voastre!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu