duminică, 14 aprilie 2013

Review: Gerocossen Capilar+ Șampon și loțiune-tratament

Vă povesteam aici că am primit din partea Gerocossen, în cadrul campaniei Păr frumos și sănătos, invitația de a testa șamponul-tratament Gerocossen Capilar+ și loțiunea-tratament din aceeași gamă. Ei bine, după o testare intensivă de o săptămână și un pic, pot să vă povestesc în detaliu despre ele: părțile bune, dar și cele mai puțin bune. Ca să vă reîmprospătez memoria, așa arată vedetele din postarea de azi:


Cum vă povesteam, am folosit cele două produse împreună de-a lungul unei săptămâni și un pic, ceea ce în cazul meu înseamnă 5 spălări (nu vă mai povestesc despre minunatul meu păr care insistă să se îngrașe rapid), o testare intensivă deci, în cursul căreia am avut parte de tot felul de condiții de testare, ceea ce, evident, este în avantajul întregului proces și implicit, al rezultatelor. 

Mai trebuie să menționez că pe toata durata testării am ales să șamponez de fiecare dată părul de două ori (dubla șamponare este chiar indicată în ideea în care prima înlătură praful și alte reziduuri pe când a doua rezolvă partea cu curățarea efectivă). Părul meu este lung și des, ceea ce, coroborat cu consistența mai degrabă lichidă a șamponului (am avut tendința să folosesc puțin mai mult produs decât ar fi fost nevoie) a dus la o cantitate destul de mare consumată: mai am din flacon cam o treime, dar subliniez, condițiile au fost cele descrise mai sus. Dacă voi aveți părul mai scurt sau mai puțin des sau, și mai bine, aveți mai mare grijă ca mine cît șampon folosiți la fiecare spălare, cu siguranță îl veți da gata mult mai greu decât mine. Pe parcurs, am mai încercat să reglez acest aspect și să am mai multă grijă, dar oricum, 2 șamponări per spălare  și 5 spălări pe săptămână, vă dați seama că se consumă ceva produs. Totuși, prețul este rezonabil pentru 275 de ml de produs (în funcție de magazin, până în 15 lei, aveți grijă că în DM e aproape dublu) și un tratament intensiv nu te scoate la sapă de lemn. 


După fiecare spălare am aplicat la rădăcină cu conștiinciozitate pe părul uscat în prealabil cu prosopul loțiunea tratament, am masat un pic scalpul și apoi am uscat normal părul (în parte l-am lăsat să se usuce parțial liber, o parte cu uscătorul meu cel silențios și performant cu ioni). Nici în cazul loțiunii n-am putut face economie, motivul este tot desimea părului. Flaconul are 125 ml iar prețul este similar cu cel al șamponului.


Să vă povestesc acum în mare despre ingredientele de bază (aveți informații mai detaliate despre ambele produse aici, nu e cazul să le reiau). Șamponul are la bază un complex fitoterapeutic natural obținut din scoarța arborelui de chinină și din ginseng, alături de biotinoyl tripeptide-1, apigenin și acid oleanolic, complex care promite să bifeze trei scopuri: îmbunătățirea micro-circulației scalpului, încetinirea atrofierii foliculare și întârzierea îmbătrânirii foliculului. Loțiunea are ca ingrediente principale chinina, ginsengul, urzica și nucul și, pe lângă îmbunătățirea micro-circulației locale și fortificarea rădăcinii firului de păr, favorizează creșterea unor noi fire de păr sănătoase și viguroase. Ambele produse sunt unisex iar acest lucru este evident încă de la miros, mai ales în cazul loțiunii care mie personal mi s-a părut că aduce cu unele after-shave-uri sau chiar cu parfumuri masculine de genul celor lemnoase. În cazul șamponului nu e atât de evidentă componenta unisex, mi s-a părut că miroase mai degrabă a plante sau, mai bine spus, a copaci (scoarță, frunze, ați prins ideea). Nu m-a deranjat absolut deloc mirosul, cel al șamponului nu rămâne în păr (n-ar avea nici cea mai mică șansă, vine loțiunea puternic din spate) iar cel al tratamentului de după este foarte prezent, în cazul meu, până la uscare și un pic după. 

Cu toate că tratamentul este indicat pentru o perioadă mai lungă de timp, eu am observat o ameliorare a problemei aproape imediat. Să vă povestesc cum îmi dau seama de asta. Pe lângă adunatul părului cu aspiratorul de pe covoare la curățenia săptămânală (când se adună de o mică perucă), mai pot contoriza numărul firelor căzute și în momentul în care usuc părul. În perioadele cele mai urâte, adun o recoltă bună și din scurgerea de la duș, dar mă umplu de fire de păr răzlețe pe haine și în locul unde mă usuc, fire pe care după aia le adun, mă enervează crunt să dau de ele apoi. Tot acum, dacă aleg să îmi descurc părul înainte de uscare, pot verifica ușor cam câte fire rămân pe Tangle Teezer-ul meu roz. De-a lungul zilei iar adun 2-3-4 fire. Per total, pot ține o evidență destul de exact a gravității problemei, în funcție de toți acești factori.

De data aceasta, problema nu a apucat să se agraveze așa de tare, deși podoaba mea capilara dădea ceva semne că organizează o deplasare în grup, ceea ce este absolut normal la schimbarea anotimpului. Pe de altă parte, nici de stress nu sunt străină în această perioadă și toate se leagă, așa încât tratamentul fulger șampon-loțiune a picat cum nu se poate de mai la fix. Vă ziceam că am văzut efecte rapid: scurgerea de la duș a rămas curată-curățică, firele pierdute de-a lungul zilei au rămas o amintire, la uscat n-am mai lăsat urme iar peria (cea mai atent monitorizată) a adunat din ce în ce mai puține victime. Cu covoarele tura asta n-am cum să vă lămuresc, a picat în sarcina soțului să rezolve problema. 

Am citit la alte bloggerițe că șamponul le-a făcut părul moale și ușor de pieptănat. Ei bine, în cazul meu am constatat o asprire considerabilă a firului, precum și o încâlcire destul de serioasă. E drept că nici eu nu mă spăl întotdeauna cu atenție și poate mai cauzez și eu încâlceala asta, dar cu siguranță n-am avut parte de efectul de semi-balsam lăudat de alte fete. Dimpotrivă, a trebuit să muncesc considerabil să îl descurc și am senzația că mai mult din această cauză am pierdut fire care altfel ar fi trebuit să rămână la locul lor. Balsam nu am folosit (în cazul meu cel puțin e de-a dreptul obligatoriu cu acest șampon) de dragul acurateții testării dar cel mai probabil numărul firelor s-ar fi redus drastic.

În cazul în care nu aveți probleme interne care cauzează căderea părului, eu zic că gama Gerocossen Capilar+ este una din soluțiile la îndemână, cu randament relativ garantat (sunt convinsă că fiecare persoană reacționează altfel) și care să nu vă lase buzunarele goale. 

Nu am alt termen de comparație decât șamponul anticădere de la Farmec, dacă vă interesează am să dezvolt paralela, însă sunt foarte curioasă dacă, la fel ca în cazul Gerovitalului anti-cădere, efectele benefice se vor opri în momentul în care voi înceta să îl folosesc. În rest, amebele produse sunt românești, de încredere, își merită banii, deci pot fi încercate cu încredere.

Voi ați testat gama Capilar+ de la Gerocossen? V-ar tenta? Dacă v-ați întâlnit cu ea, ce părere v-a făcut?

Aștept cu drag părerile, ideile și comentariile voastre!

4 comentarii:

  1. Eu am impresia ca sampoanele tratament pentru caderea parului au darul asta de a usca si incalci parul. Am patit acelasi lucru cu un sampon Cosmetic Plant...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si impresia mea e aceeasi, bine ca nu sunt singura care crede asta. Cand am citit ca lasa parul moale am ramas un pic surprisa...dar banuiesc ca depinde de par.

      Samponul de la Cosmetic Plant nu l-am incercat dar daca zici ca si asta incurca parul nu stiu daca il trec pe lista...

      Ștergere
  2. Folosesc loțiunea de câteva luni și își face treaba bine :) Mie vara îmi cade părul destul de des, motiv pentru care o folosesc și în perioada asta, preventiv. Până acum n-am avut probleme :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La doua luni dupa ce le-am folosit, a inceput sa imi creasca parul, la modul ca am acum un mic bretonel :)) Deci e si mai eficient tratamentul decat am scris!

      Mai am si eu un pic de lotiune si ma gandesc serios sa le iau din nou, si samponul si lotiunea, tu unde le-ai gasit? Sunt accesibile?

      Ștergere