sâmbătă, 29 iunie 2013

Reviste glossy cu cadou (iulie): Cosmopolitan și Joy

După cum bănuiesc că ați văzut deja la chioșcurile de ziare, luna asta se anunță a fi una foarte bogată în reviste cu cadouri, ceea ce pe mine una nu poate decât să mă bucure. Revistele Unica și Femeia vin luna asta cu câte o pereche de șlapi, Avantaje a apărut cu o trusă de manichiură iar ce veți vedea în continuare sunt cadourile cu care ne încântă Cosmopolitan și Joy, edițiile de iulie:


Cosmopolitan vine însoțit de o mascara Rimmel, mai precis Scandal Eyes Show Off. Cosmo o luam oricum în fiecare lună (e singura revistă care încă mi se pare că mai are ceva de spus), cadourile sunt mai răruțe, dar uite că luna asta am avut parte de o surpriză foarte plăcută, la prețul de 9,90 lei (cu 1 leu în plus față de prețul normal al revistei, 8,90 lei). Mai mult, îmi place formatul mini în care apare revista vara, mi-ar plăcea să fie păstrat pe tot parcursul anului.


Mascara mi-a trezit curiozitatea încă de când s-a lansat, acum vreo două luni cred, dar nu știu cum se face că n-am reușit să pun lăbuța pe el, chiar în condițiile în care situația rimelurilor în colecția mea devine de-a dreptul disperată. După cum s-au plâns mai multe fete, produsul pare uscat (deși este nou-nouț), ceea ce poate fi dezamăgitor la prima vedere. Din moment ce încă nu l-am folosit, am două teorii: fie asta este formula lui pur și simplu (am mai avut rimeluri care păreau uscate la început dar după câteva folosiri și-au dat drumul cum se zice și au fost de-a dreptul perfecte), fie e nevoie de o scurtă băiță în apă fierbinte (dacă încercați rețeta, aveți grijă să fie închis bine tubul) ca să-și dezvăluie potențialul. 


Ce promite Scandal Eyes? Volum, alungire și curbare a genelor, mai ales datorită periuței cu o formă cel puțin unică. Eu de felul meu nu mă prea înțeleg cu periuțele foarte dolofane, le prefer pe cele subțiri și lungi, astfel că am unele emoții pentru prima folosire. Oricum, promit să vă țin la curent cu evoluția lui și să revin cu un review, bănuiesc că sunteți curioase.

În revistă mai găsiți un catalog Yves Rocher (eh, tentații, tentații...) și o mostră de cremă de zi Vichy Aqualia Thermal (colecția se mărește, după cum vedeți).

Ediția de iulie a revistei Joy vine însoțită de un mini-spray B.U. In Action Fresh&Clean, de un mini gel de duș Elmiplant Care Moments sau de un mini-produs Mario Badescu. Nu sunt neapărat fan revista Joy însă de data aceasta am cedat și am cumpărat-o, mi-a plăcut ideea de a insera un astfel de mini-produs la prețul standard al revistei, 7,90 lei (nu vreți să încep discuția despre cum cadourile de la unele reviste de fapt sunt plătite de cititoare la preț aproape întreg, statutul de cadou rămânând doar cu numele, probabil). Mai mult decât atât, gel de dus Elmiplant aveam acasă, nedesfăcut, în varianta de 400 de ml, produsele Mario Badescu nu m-au convins și în plus aveam nevoie și de un deodorant pentru geantă, mereu uit să iau de acasă unul full size. Deodorantul B.U. In Action promite protecție de 48 de ore dar și un parfum de durată (extract de nufăr, mirosul este foarte interesant) și în același timp nu conține deloc alcool.


Am mai găsit în revistă suplimentul Summer Well Ghid de festival și cam atât (exemplarul meu n-a avut mostre, din ce am mai văzut se poate să dați și de o mostră de gel de duș Adidas, eu n-am avut noroc). Ce mai e foarte interesant la ediția aceasta e la pagina 27: pe scurt, dacă completați un chestionar puteți primi un abonament de 3 luni. Toate detaliile le veți găsi în revistă.

PS: Stați cu ochii pe Marie Claire (apare însoțită de unul din gelurile de duș din noua gamă Bourjois) și pe Beau-Monde Style, care vine împreună cu o pălărie cool. Ambele reviste au ediții duble, iulie-august. 

Vouă vă plac revistele cu cadouri? Ce cadouri preferați? Vă tentează vreuna din revistele cu cadou prezentate mai sus?

Nu vă sfiiți, apelați cu încredere la formularul de comentarii, îmi face o mare plăcere să citesc părerile și ieile voastre!

6 comentarii:

  1. Eu am luat Cosmo. Aceeasi parere despre rimel. Acum pornesc la vanatoare de Joy. Vreau sa prind revista cu produse de la Mario Badescu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mult spor la vanatoare, sper sa nu fie chiar asa greu de gasit!

      Ștergere
  2. nu am reusit sa achizitionez revista joy dar ma tenteaza acel chestionar unde se ofera un abonament pe 3 luni ..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa-i ca e tentant? E in toate exemplarele, fie cu cadou, fie fara. Spor la cautat!

      Ștergere
  3. azi ziua cumparaturilor -la toneta revista joi cu mini produse ,doamne dar chiar mini sunt oare nui cam mare pretul acestei reviste ,nu am luato ptr ca imi doream acest deo insa astea sincer nus cadouri mai degrama testere in miniatura .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am vazut si eu astazi gelul de dus, foarte mic, perfect pentru calatorii insa. Sprayul este perfect ca dimensiuni pentru geanta iar produsele Mario Badescu chiar sunt testere.

      Ștergere