marți, 27 noiembrie 2012

Iar shopping

Plănuiesc postarea asta de ceva timp, am tot adunat ca furnica, ce-i drept în mare parte în ultimul timp. Nimic din ce veți vedea nu e moft și, chiar dacă am fost extrem de cuminte lately, tot s-au adunat câteva chestii de arătat. Black Friday m-a lăsat cu totul rece în sfera beauty, n-am dat nicio comanda. În schimb, am profitat de reducerile aniversare de la DM, chiar dacă au fost relativ dezamăgitoare, aveam, bineînțeles, așteptări ceva mai mari. 

Știu că v-am promis aici o serie de review-uri la produsele luate atunci, va veni rândul fiecăruia, dar m-ar ajuta enorm să mă trageți de mânecuță dacă vreți să citiți vreun review cu prioritate, promit că mă conformez.

Așadar, următoarele produse au plecat acasă cu mine:


1. Cremă de mâini Balea cu mușețel. Am luat-o cu reducere de 50%, cu gândul că voi intra puternic în ea după ce termin tubul (al doilea!) de cremă de mâini Dove. Toamna/iarna, mâinile mele sunt greu încercate de frig și vânt și fără cremă de mâini chiar nu rezist. 

2. Vopsea spumă fără amoniac Perfect Mousse. Dacă vă mai amintiți, e prima mea vopsea tip spumă, v-am vorbit despre ea aici. De data asta am luat o nuanță care poate părea prea deschisă, e un șaten Golden Brown, potrivit până la un șaten mediu, vreau din suflet să evit să devin brunetă. 

3. Gel de duș Balea Oază de liniște. Tot cu reducere de 50% luat. Motivul esențial? Extractul și mai ales mirosul de iasomie. I rest my case.

4. Șampon Garnier Ultra Doux cu aloe vera și lapte vegetal. M-am înțeles foarte bine cu varianta cu argilă (va urma review, păcat că blondul este culoare internă a creierașului meu și am aruncat ambalajul, va trebui să mă bazez pe dnul Google). Am ales varianta asta din pură curiozitate. Vă țin la curent.

5. Fond de ten Rimmel Stay Matte și pudră Rimmel Stay Matte. O adevărată afacere, eu le-am luat din DM la fabulosul preț de 25 de lei pentru fondul de ten, care venea cu pudra cadou (pudră care altfel tot în DM eram 29 de lei). Pudra e preferata mea din toate timpurile, sunt la al treilea astfel de produs (culmea, de fiecare dată îmi iau o altă nuanță), păcat că se termină extrem de repede.

6. Tratament pentru unghii Miss Sporty (varianta Cement Repair pentru unghii casante). N-am mai avut produse Miss Sporty din liceu, sunt curioasă cum mai arată formulele  lor acum. Un asemenea tratament chiar îmi trebuia. Vă țin la curent în legătură cu eficiența lui.

7. Ojă Clubbing Colors Quick Dry Miss Sporty (nuanța 33). Cred că pot să afirm cu mâna pe inimă că am găsit într-un final acea nuanță de lila care îmi stătea efectiv pe creier. Ce contează că nuanțele de mov sunt cele mai multe în colecția mea de oje? Cu siguranță o veți vedea la treabă, pe unghii, cât de curând.

Tot recent am fost una din câștigătoarele unui concurs-fulger pe pagina de Facebook a magazinului Dacic Cool, una din foarte puținele dăți când am avut și eu noroc. Am primit șamponul 5R, împreună cu balsamul cu Q10. Mai insist cu testatul și revin cu review pentru ambele produse:


Voi cu ce vă lăudați în materie de shopping de cosmetice? Ați profitat de Black Friday? 

Ca de obicei, aștept cu drag și cu interes părerile, ideile și comentariile voastre!

3 comentarii:

  1. Sa le folosesti cu placere. :)
    Am profitat si eu de Black Friday si mi-am luat 2 carti. :) Am fost tare cuminte.
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
  2. am avut gelul de dus de la Balea, a fost bun, mi-a placut.
    eu am zis ca nu iau nimic de bf, dar in final am pus o comanda la Miniprix, acum astept sa vina.

    RăspundețiȘtergere
  3. @Bydee-make up: sa le citesti cu placere! Te pup si eu!

    @Alina: nu uita sa ne arati ce ti-ai luat fain de la Miniprix. Gelul de dus l-am folosit aseara, e tare fain, mi s-a parut hidratant.

    RăspundețiȘtergere