vineri, 30 noiembrie 2012

Dezamăgire marca Balea

Până acum, experiența mea cu produsele Balea a fost una pozitivă, ce am încercat a confirmat mitul lucrului nemțesc bine făcut, de calitate. Încă dinainte să se deschidă DM la noi în oraș am avut tangențe cu aceste produse, ce-i drept într-o paletă foaaarte restrânsă și la niște prețuri exagerate, de trei ori mai mari (după cum aveam să constat când a apărut DM). Per total, mi se pare o gamă accesibilă, de la acceptabil în sus, cu unele produse bune și foarte bune pentru prețul pe care îl au, dar și cu unele care ar putea suferi o serie de îmbunătățiri.

A doua paranteză necesară pentru povestea mea de azi se referă la iubirea eternă pe care am jurat-o șamponului uscat. Dacă mă citiți de mai multă vreme cu siguranță știți că am un păr extrem de capricios, care nu rezistă curat curat mai mult de o zi-o zi jumate (două doar dacă am o baftă nesimțită) sub absolut nicio formă. Și fiind lung și des, spălatul zilnic de la un punct încolo o corvoadă, mai ales la nivel psihic. Acuma, să nu credeți că a doua zi după spălare părul meu e excesiv de slinos, nu, doar că trece de acel punct pe care îl consider decent pentru a mă afișa în lume fără să-mi fie rușine. Având acest complex, mereu mi se pare că părul meu e mai murdar decât e cu adevărat și că arată mai rău decât mi-aș dori. Ce să fac, am avut timp să mă stresez suficient pe tema asta. Plus că, pentru mine, există o legătură destul de strânsă între gradul de curățenie al părului și nivelul potențial al încrederii în propria persoană. Nu prea pot să mut munții din loc când am senzația că părul începe să se murdărească. Așa că intră în schemă șamponul uscat, un produs esențial pentru liniștea mea psihică. Am încercat mai multe firme, de la Batiste, Tresemme, Balea Trend It Up sau Balea simplu. Ba chiar, atunci când nu am șampon uscat per se, m-am descurcat și cu argilă românească, din aceea la pliculeț.

Șamponul uscat Trend It Up de la Balea e un obișnuit al rezervei mele cosmetice de ceva timp, am avut cel puțin 5-6 flacoane. V-am mai vorbit despre el, chiar mi se pare un produs reușit, util, eficient. M-a cam deranjat când s-a scumpit, de la 9 lei și ceva a ajuns 12 (deh, îmi plac sumele rotunde), dar am continuat să îl cumpăr, mai ales că nu sunt singurul lui fan în casa noastră. E unisex, asta e tot ce vă pot spune. 

Ultima dată când s-a terminat Balea TIP am făcut o vizită rapidă în DM și am constat că a apărut și un frate un pic mai mare pentru acest produs, varianta Balea simplu. Adică domnul de mai jos:


Până aici, toate bune și frumoase. Aceeași marcă, aceeași cantitate, aproximativ aceleași ingrediente (în plus, acest produs are și propan, care, din cunoștințele mele reziduale de chimie, e un gaz propulsor, esențial pentru produsele tip spray), prețul mai bun cu vreo 2-3 lei (e 9 lei, față de 12). 

Într-o primă fază, când nu eram decisă să iau acest șampon, am zis să compar ingredientele. Identice, mai puțin propanul cu pricina care, între noi fie vorba, cred că e ceea ce strică produsul. Altă explicație efectiv nu găsesc. Spre deosebire de Balea TIP (pentru care am tot promis că scriu review, cu ocazia asta chiar mă pun pe treabă), Balea simplu reușește mai degrabă să producă nervi decât să rezolve rapid și eficient problema părului care și-a pierdut prospețimea. Promisiunile sunt fix aceleași ca ale lui Balea TIP: părul mai rezistă cel puțin încă o zi, redevenind curat fără apă iar.mirosul neplăcut este îndepărtat. Balea TIP se ține de cuvânt, reîmprospătează rapid părul, îi dă chiar un volum tare fain, te scapă de problemă foarte repede. Două fâsuri înainte de a începe machiajul, un periat rapid după terminarea lui, având grijă să îndepărtez orice urmă de pudră albă (deși, de la o vreme, am constatat că e cam inutil, oricât aș pieptăna, șuvița de păr alb tot acolo rămâne).

Cu Balea simplu am zis inițial că procedez eu greșit, deși nu prea există varianta asta în cazul șamponului uscat. Am încercat să îl aplic în n feluri, mai de la distanță, mai mult produs. Nu merge nicicum, părul nu e împrospătat, nu are decât volumul specific unui păr murdar sau pe cale de a fi murdar. Concluzia? Eșec total, mai ales din partea unui produs pe care ar trebui să te poți baza că îți va rezolva problema în doi timpi și trei mișcări. 

Îmi pare rău, Balea șampon uscat m-a dezamăgit. Voi reveni mai mult ca sigur la Balea Trend It Up, nu am nevoie de astfel de surprize neplăcute. Cu toate acestea, nu mi-am pierdut deloc încrederea în Balea ca marcă. Sunt însă perfect conștientă că poate acest produs nu a funcționat în cazul meu, așa că vă întreb și pe voi: ați avut acest șampon uscat? Cum vi s-a părut? Ce impresie v-a lăsat?

Ca de obicei, aștept cu mare drag și intere ideile, părerile și comentariile voastre!

6 comentarii:

  1. si eu l-am vazut luni si l-am cercetat nitel, dar am plecat cu trend it up pentru ca n-aveam chef de experimente si nici nu stateam grozav cu banii. ma bucur ca nu l-am luat, mai ales ca ieri am terminat samponul uscat precedent, deci zilele acestea voi avea nevoie de reimprospatare.

    RăspundețiȘtergere
  2. @Alina: acum imi pare rau ca n-am avut si eu intuitia ta. Poate chiar nu e asa naspa, eu tot sper sa fi nimerit eu unul aiurea, desi nu prea cred....

    RăspundețiȘtergere
  3. nu am folosit niciodata acest produs deci nu pot sa zic nimic. alte produse balea am folosit gen crema de maini, gel de dus, sapun lichid sau lotiune tonica. de astea am fost multumita. mi se pare ok raportul calitate pret.
    ramy-s.blogspot.com

    RăspundețiȘtergere
  4. @Ramy:Raportul calitate-pret este, intr-adevar, cat se poate de bun, dar uite ca mai sunt si produse mai putin reusite. Poate nu mi-a merrs mie si asta e, poate altora li se pare mai bun.

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu doar pe acesta il folosesc, avand parul tot gras ca si al tau, tot cu interval de 2 zile chinuite inainte de spalare. Pentru ca incerc sa-l conving ca trebuie spalat la 3 zile am cumparat si eu acest sampon, cu care marturisesc ca am avut si eu probleme la inceput.Abia la al 2-lea tub m-am prins ca trebuie dat putin mai departe (~15 cm parca scrie si pe ambalaj), asfel lasand dare mai putin vizibile. Pentru volum il piaptan peste cap (stau efectiv cu capul in jos, sa fiu sigura ca fac treaba buna :))) si aranjez varfurile cu peria + fixativ. Daca-mi tin mainile departe de par peste zi si-l mai aranjez din cand in cand rezista pana seara.

    RăspundețiȘtergere
  6. @Silvia: crede-ma ca am incercat in toate felurile. Si adevarul e ca m-au lasat nervii, prefer sa il iau pe celalalt si gata. Cred ca pur si simplu nu ne intelegem si aia e. Multumesc oricum din suflet pentru sfaturi. Te pup!

    RăspundețiȘtergere