vineri, 13 august 2010

Nivea Visage Aqua Sensation Dischete Demachiante pentru ochi

Îmi cer scuze pentru tăcerea mea din ultimele zile. Am mai multe motive pentru care nu am scris: unul e acela că am de învățat pentru un examen greu (nu, nu e Bac-ul din toamnă și nici vreo restanță la facultate, am depășit vârsta și nici n-am avut restanțe). Al doilea e că am tot ezitat să scriu, sperând că produsul pe care îl prezint astăzi îmi va schimba impresia inițială pe măsură ce îl folosesc. Ăsta e un defect al meu, acord uneori mult mai multe șanse produselor/persoanelor, chiar dacă mă dezamăgesc într-o primă fază și continuă în același stil.

Să revin totuși la subiectul review-ului de azi, adică dischetele demachiante pentru ochi din gama Nivea Aqua Sensation. Trebuie să fiu sinceră și să spun că brandul Nivea nu îmi produce niciun fel de emoție cosmetică, alta decât, poate, aceea din copilărie, când crema Nivea era, pentru românii abia ieșiti din comunism, o adevărată revelație. De atunci nici nu am mai încercat-o, prefer să o păstrez așa în amintire.

Sursa foto: http://www.nivea.com/

Gama Aqua Sensation este special concepută pentru tenul normal și mixt și conține, pe lângă dischetele demachiante pentru ochi, o cremă de zi și una de ochi.

Sursa foto: http://www.nivea.com/

Sursa foto: http://www.nivea.com/
Preț: între 17 lei (Sensiblu) și 24 de lei (pe net) pentru o cutie cu 24 de dischete demachiante. 


Ce promite produsul: conform site-ului oficial, dischetele demachiante, extrem de moi, sunt destinate îndepărtării zilnice a machiajului ochilor, inclusiv a celui waterproof. Dischetele sunt testate și aprobate dermatologic și oftalmologic iar pentru un efect perfect de trezire dimineața, se recomanda folosirea lor urmată de crema anti-cearcăn din aceeași gama. Mai mult, producătorul promite nu numai o demachiere eficientă, ci și o senzație reîmprospătare a zonei din jurul ochilor, revigorând pielea ca o mască.

Ce face: nimic din ceea ce promite. Produce usturimi și chiar lacrimi.

Ce mi-a plăcut: hm, aici am mari probleme, pentru că sunt de părere că acest produs nu numai că nu face ceea ce promite, ci se poate folosi, la  nevoie, și ca obiect de tortură. Dacă e totuși să mă străduiesc un pic, recunosc că îmi place (oarecum) mirosul acestor dischete și ambalajul, o cutie cu capac, destul de utilă, căreia, probabil, îi voi găsi cu ușurință o altă destinație după ce scap de dischete. Prezentarea produsului este și ea simpatică, se vede că departamentul de marketing de la Nivea și-a făcut treaba cum trebuie. Încă un plus ar fi faptul că nu am găsit gene căzute pe dischete, dar acesta este meritul lor, nu al produsului.

Ce nu mi-a plăcut: ohooo, aici am multe de zis, aveți timp? În primul rând, nu numai că nu îndepărtează machiajul waterproof, nici nu m-am încumetat să fac experimentul ăsta, nu îndepărtează niciun fel de machiaj al ochilor decât după o tortură consistentă. Cu fardul lucrurile merg mai ușor, e și normal, însă rimelul reprezintă testul la care dischetele demachiante pică mai rău ca un student care se prezintă tufă la examen. Cum am zis, nici nu am încercat să îndepărtez cu ele machiaj rezistetnt la apă, nu folosesc o astfel de mascara de felul meu, însă modul în care s-au comportat cu mascara normală m-a lămurit. E nevoie de mult frecat, însoțit de usturimi atât ale pielii cât și ale ochilor, și tot rămân urme de rimel pe gene. Am supus dischetele unui test mai îndelungat, tot sperând că o să îmi schimb părerea, însă în fiecare seară, după folosirea lor, trebuia să revin la ochi cu o dischetă normală, îmbibată în loțiune micelară, pentru a mă putea declara demachiată la ochi. În seara asta am avut ideea semi-genială de a pune pe dischetele Nivea niște picături de loțiune micelară și demachierea a decurs mult mai eficient și mai repede.

Le voi cumpăra din nou? Nici prima dată nu le-am cumpărat, le-am primit de la cea mai bună prietenă, și de dragul ei voi face un efort să le termin, mai am 6 dischete.  Însă sub nicio formă nu le voi cumpăra, în primul rând pentru că nu mi-au plăcut deloc și în al doilea rând, pentru că am la îndemână cel puțin 3 variante de demachiere a ochilor, mult mai puțin dureroase, dar mult mai eficiente.

Se pare că brandul Nivea rămâne un mare no-no pentru mine, mai ales după dezastrul provocat de o cremă de zi din aceeași gamă. Loțiunea tonică a fost relativ OK, însă nici pe aceea nu cred că o voi mai cumpăra din nou.

Voi ce experiențe aveți cu Nivea? Sunt produse care vă plac de la ei? Dar produse pe care le detestați?

9 comentarii:

  1. eu am folosit cand eram mai mica lotiunile lor de corp si gel/lotiune tonica/ crema pt ten mixt si gras...dar eram mica si problemele erau la fel de mici, asa ca era doar o ingrijire in 3pasi normala, fara minusuri ori plusuri. In rest si eu sunt destul de dezamagita, in special de demachiantele pt ochi, nu sterg abs nimic...
    Ciudat lucru ca la noi nu exista gama lor de make-up...banuiesc ca este un fel de Avon/Oriflame...eventual mai bun.

    (pt ce examen inveti? Cambridge cumva? ne-am infrati, si eu invat pentru DELF :D spor la-nvatat!)

    RăspundețiȘtergere
  2. Hello! demult, cand nu aveam mari cunostinte si nici deosebite pretentii de la un demachiant, am incercat unul nivea, simplu, foarte lichid - era chiar ok si nici nu-mi cadeau genele de la el. Ulterior, l-am luat si pe cel pt waterproof, acesta insa era cremos si foarte dificil de utilizat, demachierea ma lasa plangand si semi-oarba. A sfarsit la gunoi. Altceva de la nivea nu am incercat....doar o crema de maini si una de corp. Nu ma tenteaza nimic de la ei. Ce parere ai despre alverde, ai incercat?

    RăspundețiȘtergere
  3. Irina, invat pentru definitivat, un examen care se da dupa 2 ani de predat la catedra. I am a teacher. Sau am fost, ca e mai complicat, dar examenul asta tot trebuie sa il dau, saptamana viitoare incep. Si am vazut la tine pe blog ca faci scoala de soferi: si eu trebuie sa dau examen, sper sa fie bine. Iti urez multa bafta in condus.

    Am crezut ca sunt eu cu capul ca nu imi plac deloc produsele lor, dar vad ca nici voi n-ati fost incantate.

    YellowJade, alverde as incerca oricand si la orice ora, dar la noi in oras nu e DM si asta e tragedia vietii mele...

    RăspundețiȘtergere
  4. Nici eu nu ma dau in vant dupa Nivea. Singurul produs care imi place este crema coloranta. Am avut cateva creme dar nu m-au impresionat, la fel si demachiantul pentru ochi.

    RăspundețiȘtergere
  5. Aleeex, ai un premiu la mine pe blooog!

    :*:*:*:*:*:*:

    RăspundețiȘtergere
  6. ..dischetele balea, ieftine 11lei si bune..si sunt si 100 buc..incercati!

    RăspundețiȘtergere
  7. De la Nivea mi-a plăcut demachiantul şi un şampon cu care m-am înţeles bine. Şi-mi plac şi gelurile de duş. În rest cu produsele pentru faţă nu am format o relaţie de durată.

    RăspundețiȘtergere
  8. cu scuzele de rigoare pt raspunsul intarziat(nu invatasem faza cu abonatul la posturi), iti multumesc pt faza cu scoala de soferi, si eu trebuie sa dau examenul, mai am doar 5sedinte :-s
    Hehe cunosc faza cu definitivatul, si eu fac Literele, insa nu vreau sa fiu profesoara...am facut asta pt propria mea placere, insa si-asa s-a dovedit o facultate de tot..ma rog.
    Bravo tie ca pleci din tara, iti urez succes si cu definitivatul, si cu soferia, si cu tot ce vrei tu :)

    RăspundețiȘtergere