sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Primul shopping pe 2013

Aveam planuri să încep 2013 în forță pe blog. Anul ăsta, parcă mai rapid ca în alți ani, am ieșit foarte repede din starea de petrecere și vacanță specifică Sărbătorilor. Eram plină de energie și aveam în minte o grămada de postări faine, să vă răsplătesc cumva că mi-ați tot trecut pragul deși noutățile n-au fost mereu foarte multe.

Ei bine, rinichii mei nu și-au dat acordul și uite cum mi-am început eu anul la urgențe cu dureri așa de mari încât am suspectat (din nou!) o criză de apendicită. Din fericire, n-a fost nevoie de operație, dar se pare că mi-am redescoperit hobby-ul de a produce pietre la rinichi. Și de a mă distra teribil eliminându-le. Vă sfătuiesc să nu încercați asta acasă, doare. 

Ca să-mi mai spăl din păcate, vă prezint cele mai recente achiziții, o comanda Avon și una ELF, care au avut zilele trecut transport gratuit/reducere la transportul prin curier, în funcție de suma totală a comenzii.

Cuvântul de ordine pentru produsele Avon este tratament. Împotriva coșurilor desigur. Așa că am ales gelul de duș anti-imperfecțiuni pentru corp de la Clearskin, sunt curioasă ce efecte are după o utilizare regulată. Tot Clearskind, dar Clearskin Clear Emergency sunt și crema de tratament și gelul de curățare, ambele cu 2% acid salicilic (care nu este aspirina, numele uzual pentru acidul acetilsalicilic):




Tot de la Avon mi-am mai luat și un ruj persistent, pe numele lui Cappuccino, din gama Extra Lasting. Nu sunt fan produse pentru buze, dar mi-am dat seama că trebuie să încep să le folosesc intens, în primul rând pentru a-mi proteja buzele (de frig, vânt, știți voi), dar și pentru a preveni îmbătrânirea lor timpurie. O să vă povestesc eu mai pe larg despre cum îmi protejez fața pe timpul iernii folosindu-mă inclusiv de produsele de machiaj, dar până atunci, admirați-l pe salvatorul meu din acest moment:


Este o nuanță foarte ușor de purtat, e un nude care bate un pic înspre maro, dar un maro-nud. Știu că rujurile persistente nu sunt chiar cea mai inteligentă soluție pentru că pot usca buzele din cauza formulei care trebuie să asigure persistența însă mi s-a părut soluția cea mai potrivită să nu stau toată ziua cu rujul în mână. Pe de altă parte, textura este chiar cremoasă, nu usucă deloc și, în plus, nu promite rezistența la transfer, deci poate scap totuși de partea cu uscatul excesiv. 

Cea de-a doua comandă, de fapt parte a cadoului meu pentru mine de Crăciun (întârziat, sau pe stil vechi, cum preferați să îl considerați) este setul ELF Get the Look, care vine într-o prezentare cu adevărat spectaculoasă, numai bună de făcut cadou:


Mai precis, setul este format din cleștișor pentru gene, fard duo, tuș, pensulă de fard și rimel pentru alungire și definire. Culmea că din tot setul îmi trebuia doar cleștișorul, dar n-am putut rezista ansamblului, mai ales cum conținea o pensulă de fard (care e foarte moale și faină) și un mono foarte purtabil pentru zi. Mirosul fardului nu mă dă pe spate, e un pic prăfos, dar în schimb pare promițător ca piesă de rezistență pentru machiajul rapid de zi cu zi. Maroul, în special, m-a surprins prin pigmentație. Poze mai în detaliu:


Partea cu adevărat dramatică este că abia am început, mai vreau încă o trusă Sleek (sunt aproape decisă pentru Respect, dar mai multe vă povestesc când o primesc) și, colac peste pupăză, reducerile de iarnă abia au început. E adevărat că azi la Sephora nu mi-a atras nimic atenția însă nu e timpul pierdut.

Voi ce v-ați luat deja anul ăsta? Ce vă tentează? Ca de obicei, aștept cu mare drag și interes părerile și comentariile voastre.

11 comentarii:

  1. Arata foarte bine fardul duo din trusa, observ ca are si ceva glitter :X Fardurile Elf sunt in generalputin prafoase,dar eu una mereu folosesc nuante de maro dintr-o trusa cumparata de la ei. Pot spune chiar că sunt singurele farduri pe caree le folosesc aproape zilnic.
    Mi-a atras atentia rujul Cappuccino, căci mă aflu în căutarea unui ruj persistent...dar cremos! Mă încântă să aud de la tine ca are o astfel de consistență!

    Să le folosesti cu drag și sper să îți placă și paleta de la Sleek. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. hmm astept cu nerabdare un review al gelului de duș anti-imperfecțiuni pentru corp :D

    RăspundețiȘtergere
  3. @Aurora: ma bucur ca ti-am dat idei, rujul chiar e fain, ma tenteaza inca unul, alta nuanta, ceva mai natural.

    Fardul de la Elf inca n-a intrat in heavy rotation, dar nu-l mai tin mult pe tusa.

    @Beauty and others: in cazul asta, stai cu ochii pe blogul meu, o sa vina si review-ul dorit!

    RăspundețiȘtergere
  4. Clestisor? hm.... :D oare cum de iti trebuia taman clestisor?
    pupic
    soui

    RăspundețiȘtergere
  5. @Andrea: Foarte interesant, nu-i asa? :P Dar pare tare fain si asta, so you're forgiven :*

    Oricum trebuia sa imi iau altul, plus scuza aferenta pentru tot setul :D

    Kisses!

    RăspundețiȘtergere
  6. multa sanatate si sa folosesti produsele cu placere! :*

    RăspundețiȘtergere
  7. Arata tare bine setul de la Elf :)
    Multa sanatate, durerile de rinichi sunt in opinia mea, printre cele sau chiar cele mai insuportabile dureri.

    RăspundețiȘtergere
  8. @DEeb: Multumesc mult. Intr-adevar, durerile astea nu sunt o placere...

    RăspundețiȘtergere
  9. sunt curioasa cum sunt produsele de la clearskin. mie mi ar trebui ceva gen stick tratament pentru cosuri..:*

    RăspundețiȘtergere
  10. @Rox: eu nu sunt prea mare fan stick-uri tratament, prefer gelurile de tratament sau cremele. O sa fac review-uri la produsele pe care mi le-am luat, deci ramai pe receptie.

    RăspundețiȘtergere