luni, 30 mai 2011

Giveaway Sigma by Alexandra scrie...

Cel mai probabil v-ați săturat să tot auziți scuze din partea mea pe post de introducere, așa că azi sărim peste partea asta și intrăm direct în problemă. Acum ceva timp m-am afiliat și eu programului Sigma pentru bloggerițe, astfel că am primit minunata F80, o pensulă absolut adorabilă, mai ceva ca în cele mai frumoase vise ale mele, prima mea Sigma. Pensula este destinată fondului de ten, este realizată din peri sintetici (deși e de o pufoșenie criminală) și mărturisesc că e ideală și pentru masaj facial. Cel puțin la asta am folosit-o primele 2 zile după ce am primit-o, mi-a fost imposibil să îmi scot nasul din ea.

Buuun, și pentru că nu vreau ca numai eu să mă bucur de o asemenea minunăție, vă invit la un giveaway, chiar dacă nu este primul giveaway cu acest premiu. Sper că tot au rămas fete care n-au fost în grațiile domnului Random, astfel încât vă mai dau o șansa. Și acum regulile:

1. Să urmăriți blogul prin GFC (Google Friend Connect), localizat în dreapta, mai în josul paginii. Bineînțeles, am să vă rog să menționați într-un comentariu numele cu care mă urmăriți.

2. Să dați like paginii de Facebook a blogului, aici

3. Să dați vestea mai departe, fie pe blog fie prin intermediul Facebook-ului. În oricare din cele 2 cazuri, vă rog să includeți în comentariu fie linkul către postarea de pe blog, fie linkul permanent către postarea de pe wall.

4. Pentru încă un entry în plus, trimiteți o poză cu colecția voastră de pensule de make-up (asta însemnând una sau n+1 pensule) și să îmi spuneți de ce vă doriți F80 în respectiva colecție. Voi publica toate pozele primite pe mailul meu (alexandra.ungureanu.1985@gmail.com) într-un album pe pagina de facebook a blogului, astfel încât trimiterea lor reprezintă acordul pentru publicare.

Giveaway-ul se desfășoară în perioada 30.05-05.06, ora 23:59, urmând ca pe 6 iunie să anunț câștigătorul/câștigătoarea.

Că să recapitulam, aștept de la voi comentarii care să conțină următoarele informații: numele cu care mă urmăriți prin GFC, numele cu care ați dat like paginii blogului, linkul (opțional), mențiunea dacă ați trimis poză sau nu, câteva cuvinte de ce vă doriți pensula și nu în ultimul rând adresa de mail la care vă pot contacta.

Nu uitați, nu e nevoie să vă aflați în România ca să participați, giveaway-ul este deschis internațional.

Ce ziceți de surpriza mea? Aștept cu drag păreriile, comentariile și ideile voastre.

20 de comentarii:

  1. Buna. Te urmeresc prin GFC cu numele Madalina. Like am dat cu numele Dinu Florina. Despre giveaway am postat aici http://superclothessuper.blogspot.com/ Nu am trimis poza. E-mail princess_princessgirl@yahoo.com. Imi doresc sa castig pensula deoarece eu sunt dependenta de fondul de ten si m-ar ajuta foarte mult...

    RăspundețiȘtergere
  2. ola alex. te urmaresc cu numele greeneyes. Am dat like pe FB cu numele Adriana Pricop, am postat aici http://nailscoloursandmore.blogspot.com/2011/05/giveaway-sigma-by-alexandra.html. adresa e azaleeya_me@yahoo.com.
    imi doresc aceasta pensula pentru ca nu am niciuna pentru fondul de ten.

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna! Te urmaresc prin GFC si FB cu numele Aura Trandafir. Am postat aici despre giveaway http://www.facebook.com/aura.trandafir. Ti-am trimis si poza de pe adresa de mail aura.trandafir@gmail.com. Imi doresc f mult aceasta pensula pt ca nu am nicio pensula Sigma si am auzit numai cuvinte de lauda despre ea. Te pup!

    RăspundețiȘtergere
  4. hi alex, GFC:CrisTiNa , FB : Cristina Ioana, am postat aici http://criiisworld.blogspot.com/2011/05/giveaway-sigma-by-alexandra.html, mail: cristinatikale@yahoo.com, imi doresc pensula pt ca n-am niciuna sigma :(

    RăspundețiȘtergere
  5. Ciao!
    Te urmaresc prin GFC cu vdaiana, like pe facebook cu Daiana vereb.
    pentru ca nu-mi merge blogger, am dat share pe wall http://www.facebook.com/daiana.vereb
    imi doresc pensula pentru ca e faina si nu am asa ceva.
    adresa de email: daianav@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  6. buna, te urmaresc prin gfc cu numele Cosmina, like pe facebook cu Spiridon Cosmina si am dat share pe wall la http://www.facebook.com/cosmina.spiridon.
    imi doresc pensula pentru ca sa nu ma mai certe sora-mea ca imi intind fondul de ten ca naiba :))
    adresa de mail: cosmina.spiridon@yahool.com

    RăspundețiȘtergere
  7. Te urmaresc prin Gfc cu numele de mariana
    Am dat "like "si "share"pe facebook:Mariana Faur aici http://www.facebook.com/profile.php?id=100000243597364
    As pune si o poza dar nu ma pricep
    Imi doresc o pensula de la Sigma pentru ca nu detin de la aceasta firma niciuna si as dori sa vad cat este de calitativa si pentruca se vede ca este frumoasa
    Email:faur_mariana65@yahoo.com.Multumesc pentru oportunitate

    RăspundețiȘtergere
  8. GFC: Cris
    Facebook: Cristina Popovici
    Link: http://www.facebook.com/profile.php?id=100001153916186
    Email: neith4u{@}yahoo{.}com
    Am trimis si poza.
    Imi doresc pensula pentru ca imi ia foarte mult sa aplic fondul de ten cu degetele..si mi se pare foarte messy. Daca as avea as rezolva pb astea.

    RăspundețiȘtergere
  9. Buna :*
    GFC: broken.wings
    FB: Alexandra Circiu
    link: http://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=118329041586356&id=1524934852

    mail: alexandra_circiu@yahoo.com

    Imi doresc tare mult o pensula Sigma pt ca sunt curioasa daca sunt asa de bune cum se spune :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Buna!

    Te urmaresc prin GFC: Adriana
    Am dat like pe facebook: Adriana Nica
    blog post: http://polish-addiction.blogspot.com/p/giveaways_27.html
    Mail: nica.adriana48@yahoo.com
    Sincer imi doresc enorm pensula asta pentru ca am tenul mixt si am tot citit reviewuri despre ea si am inteles ca diferenta e enorma la aplicarea fondului de ten mai ales pentru o piele..sa zicem..neuniforma :D si pentru ca (inca) nu detin nicio pensula Sigma

    RăspundețiȘtergere
  11. buna,
    gfc;andreeabacau
    fb;Yady Deea
    am postat http://andreeabacau.blogspot.com/2011/06/giveaway-sigma-by-alexandra-scrie.html
    yadydeea_puss{at}yahoo{dot}com
    Imi doresc pensula pentru ca imi ia foarte mult sa aplic fondul de ten cu degetele

    RăspundețiȘtergere
  12. Am dat Like pe FB cu numele Ana-Maria Coptil
    Am postat aici: http://beautifulanickamaya.blogspot.com/2011/06/giveaway-luna-iunie.html
    mail: mayaanicka{at}yahoo{dot}com
    Imi doresc aceasta pensula deoarece nu am nici o pensula de la Sigma si am citit multe review-uri in care gaseam doar cuvinte de lauda, presupun ca se intinde mai bine cu o pensula fondul de ten decat cu manutzele:D
    Te pup!!

    RăspundețiȘtergere
  13. Buna.
    Numeleu meu pe facebook si GFC este Haine si Accesorii.
    Am postat aici despre giveaway: http://fashionstore100.blogspot.com/2011/06/make-up-artist-mirela-niculai-ofera-o.html
    E-mail: fashion_store100[at]yahoo[dot]com.
    Imi doresc foarte mult pensula pentru a o darui unei bune prietene.
    Poze nu am trimis.
    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  14. buna!
    GFC: Anamaria T
    FB: Ana Maria
    am postat aici http://www.facebook.com/#!/profile.php?id=1807093147
    email: ana_maria4all@yahoo.com
    iti voi trimite imediat poza cu pensulicile mele :)
    imi doresc ft tareee pensula aceasta deoarece vreau o pensula buna pt fondul de ten si pentru ca e ft versatila de altfel. poate fi folosita si pt pudra , blush. am facut o adevarata obsesie pt ea in urma reviewurilor ei din blogosfera :)
    kisses

    RăspundețiȘtergere
  15. Buna,te urmaresc prin GFC cu numele Dana Butnaru,am dat like cu acelasi nume, am dat de veste pe FB http://www.facebook.com/dana.butnaru ,nu am trimis poza.
    Imi doresc pensula pentru ca nu am inca nimic Sigma si sunt taaaare curioasa sa vad cum e pentru ca am citit foarte multe review-uri pozitive.
    Adresa mea de mail: butnarunicoletadaniela@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  16. Buna,
    te urmaresc prin GFC (Camelia Andrasescu)
    Am dat like cu numele Adriana Camelia Andrasescu-Scrieciu
    Am publicat pe FB : http://www.facebook.com/andrasescu.camelia/posts/214297581926668
    Imi doresc aceasta pensula pentru ca am auzit numai lucruri bune despre ea.
    Email : andrasescu.camelia@gmail.com
    Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  17. Te urmarescu cu numele Ana si pe FB am dat like cu numele Ana Maria.
    Am scris despre acest giveaway aici: http://annavasilescu.wordpress.com/2011/06/04/giveaway-sigma-by-alexandra/

    In urma cu 2 sau 3 ani, am fost rasfatata cu un machiaj oferit de Mirela Vescan. Fata mea a fost rasfatata cu pensule profesionale. Sper ca acum sa pot sa imi intregesc "colectia" cu o pensula profesionala, diferenta dintre ele o cunosc pe propria piele. Am scris colectie cughilimele pentru ca am doar 2. O sa trimit mail cu ele.
    ana_desyre@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  18. Draga pensula Sigma F80,

    Monica( http://www.facebook.com/profile.php?id=100000978309995) te doreste foarte, foarte mult in colectia ei, colectie care acum plange dupa tine, fiindca noi, cele 8 pensulici suntem absolut nepotrivite pentru aplicarea fonului de ten; acest fond de ten are 'tupeul' sa fie singurul care se potriveste tenului ei iar lipsa unei pensule pentru fondul de ten tip mousse duce la o dezamagire acuta.
    Moni( GFC: Monica P., mail: katherine_sades@yahoo.de) chiar te vrea, si daca nu vrei sa te supui dorintelor ei aprige, promitem ca ne vom razbuna aprig atunci cand Moni va avea bani sa te cumpere. Asa ca fa bine si misca-te aici langa noi, ca de nu, vei fii singura pana cand perii iti vor cadea.
    Cu drag,
    gasca pensulelor singuratice.
    P.S. Moni te vrea atat de mult incat a si trimis o poza de la mailul mentionat mai sus.

    RăspundețiȘtergere
  19. Inscrierea Adrianei Cavaleru, prin mail, din motive de blogger mofturos:

    Buna!Te urmaresc prin GFC cu numele de Adriana, pe facebook cu Adriana Cavaleru,iar acesta este linkul: http://www.facebook.com/profile.php?id=100001521390728.Nu am blog.Adresa de mail este: adriana_cavaleru@yahoo.com.Imi doresc F80 pentru ca este o pensula laudata de multe persoane si mi se pare un produs versatil, intrucat consider ca poate fi folosita la mai multe lucruri in realizarea machiajului fetei.Ti-am trimis si poza.Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  20. Inscrierea Ralucai Moldovan, tot pe mail, din aceleasi motive de blogger cu personalitate:

    Te urmaresc prin GFC cu numele de Raluca.
    Am dat like paginii de Facebook a blogului cu numele Raluca Moldovan si am postat pe wall despre acest giveaway: http://www.facebook.com/home.php#!/profile.php?id=100002270841448.Ti-am trimis poza pe mail cu colectia mea (adresa: raluca_moldovan2006@yahoo.co.uk).
    Imi doresc aceasta pensula pentru ca nu am o pensula pentru aplicarea fondului de ten si desi ma descurc onorabil cu bureteii mi-as dori foarte mult sa il pot aplica cu ajutorul unei pensule bune.

    RăspundețiȘtergere