Dacă vă întrebați unde am dispărut săptămâna care tocmai s-a incheiat, am să vă lămuresc rapid că am fost absorbită de gaura neagră care se cheamă prima săptămână de sesiune. Nu m-a terminat însă de tot, dovadă că încă respir și postez. Vă țin la curent cum decurg ostilitățile, planul e să nu fiu eu cea care pierde meciul.
Azi am să vă povestesc despre un mic păcat necesar, adică șervețelele demachiante. Cu toate știm teoria, nu sunt chiar cel mai indicat produs pentru demachiere, însă din punctul meu de vedere mai bine apelezi la un astfel de șervețel (cu măsură, din timp în timp, nu zilnic și pe termen lung) decât să mergi la culcare cu machiaj pe ten. A sări peste demachiere mi se pare una din cele mai grave greșeli de îngrijire. Bun, acum că v-am făcut teoria de rigoare, să vedem la ce putem apela pentru o demachiere rapidă și eficientă.
La șervețelele Alverde, de exemplu. Doar să reușiți să vă înțelegeți cu ele și să vi se potrivească. Eu personal le-am primit, ca parte a cadoului de Crăciun așa că pot să vă povestesc o grămadă despre ele, mai puțin cât costă. Dacă mă puteți lămuri voi la partea asta promit să editez postarea și să adaug informația. Să vedem, pe capitole, cum se prezintă:
Cantitate: 25 de șervețele demachiante cu trandafir sălbatic.
Mod de utilizare: desfaceți pachetul, scoateți un șervețel iar apoi sigilați la loc pentru a evita uscarea șervețelelor rămase. Utilizați șervețelul pentru demachierea delicată a tenului și a zonei ochilor.
Ce promit: În primul rând o curățare delicată și eliberarea pielii de machiaj, impurități și sebum. Extractul de trandafir sălbatic și sâmburi de caise din compoziție au proprietăți degresante, îngrijesc pielea în timpul curățării. Conțin de asemenea vitamina E, cunoscută pentru proprietățile sale de hidratare și protecție împotriva îmbătrânirii premature a tenului.
Șervețelele sunt confecționate din bumbac 100%, impregnat cu o emulsie delicată, fără alcool, coloranți, arome sintetice, conservanți și substanțe provenite de la animale. Ph-ul este neutru iar substanțele folosite provin din culturi biologice controlate. Produsul este testat dermatologic.
Ce fac de fapt: în principiu, demachiază. Eu le-am folosit în cazul fondului de ten prezentat în postarea anterioară, însoțit de un machiaj al ochilor format din fard (Sleek de obicei) și rimel normal, nerezistent la apă (care are ca hobby migrarea în condiții de ninsoare care îți bate în față, dar asta e cu totul altă poveste). Deci, per ansamblu, un machiaj destul de light. Cu fondul de ten n-au fost probleme, demachierea e rapidă și eficientă. În schimb demachiatul ochilor a fost un coșmar. Chiar dacă am folosit mișcari delicate (dar și repetitive), ochii au început să mă usture și să mă ardă destul de tare. Senzația trece într-adevăr, dar la câteva minute bune după încetarea contactului cu șervelul. De asemenea, chiar și bruma de rimel rămasă pe gene s-a dovedit un obstacol destul de serios. Am observat că e nevoie de o demachiere suplimentară a ochilor (de cele mai multe ori întindeam mâna după un șervețel Pampers) pentru că, dacă sar peste pasul ăsta dimineața sunt un mic și mai puțin drăgălaș ursuleț Panda.
Ce mi-a plăcut la ele: sunt niște șervețele demachiante ok, utile, rezonabile. Sunt convinsă că alte persoane se înțeleg mai bine cu ele și poate chiar le preferă. Dacă puneți preț pe ingrediente provenite din culturi biologice controlate sau vă interesează ca și produsele de îngrijire să fie vegane, sunt o alegere la îndemână.
Îmi place la ele și faptul că mărimea este cea potrivită, gradul de îmbibare și el e ok iar textura mie mi s-a părut destul de interesantă, nici prea moale dar nici prea aspră, cum sunt unele șervețele care îți dau impresia că sunt bucăți de șmirghel. Sunt suficient de rapide pentru a fi considerate eficiente și faptul că sunt aproape la jumătatea pachetului spune ceva despre utilitatea lor, lăsând pentru moment la o parte minusul despre care v-am povestit până acum.
Ce nu mi-a plăcut: v-ați prins deja, nu sunt mare fan al senzației de arsură a pleoapelor. Nu mă încântă nici faptul că nu sunt eficiente până la capăt și că trebuie să apelez fie la un alt șervețel fie la demachiant care se spală. Adică ideea e tocmai că mi-e câteodată prea lene și nu am chef să mă deplasez până la baie. Dar de data aceasta se aplică dictonul Leneșul mai mult aleargă pentru că sunt nevoită să execut demachierea în doi pași dacă vreau să fie făcută ca lumea.
Dar minusul cel mai evident și cu care ar fi trebuit probabil să încep e cel care se observă primul, este mirosul, care este unul să-i zicem special, ceva în zona lui acquired taste. Este vorba de un miros relativ puternic, din fericire nu sintetic, care pe mine personal mă duce cu gândul la bujori altoiți cu trandafiri sălbatici. În peisaj mai apar și niște ierburi/buruieni și astfel șervețelele miros a grădină sălbatică. Nu este neapărat un miros neplăcut, ziceam că trebuie să te obișnuiești cu el, nu e însă oribil așa cum am citit că l-au descris unele fete. Probabil mirosul e dat de uleiurile esențiale naturale din compoziție, uleiuri care, oricât ne-am ascunde noi după deget, nu miros tot timpul a ylang ylang și a floarea pasiunii. Totuși, mi s-ar părea mai potrivit la un produs vegan și aproape bio ori un miros mult mai discret ori lipsa lui cu totul, n-ar fi chiar o pierdere.
Acum ar trebui să vă lămuresc dacă le-aș achiziționa pe viitor. Adevărul e că nu sunt nici eu foarte hotărâtă, poate le-aș mai da o șansă având în minte mult mai clar și mai obiectiv ce pot ele să facă. Pe de altă parte, DM-ul trebuie să ofere și alte variante de șervețele demachiante despre care nu mă pot lăuda că le-am testat, deci cel mai realist ar fi să spun că probabil m-aș orienta spre altceva.
Voi ce părere aveți despre acest produs? L-ați încercat? Ce impresie v-a lăsat? V-ar tenta? Dar alte șervețele demachiante din DM? Ce recomandări îmi puteți face?
Ca de obicei, aștept cu mare drag și interes ideile, părerile și comentariile voastre!